24h

Polo, sport si omenie in 24h!
 Este vorba despre evenimentul anual de "24h de sport", eveniment caritabil organizat anul acesta ca ajutor pentru o clinica de pediatrie din Kenya in orasul Saluzzo din provincia unde locuim noi, Cuneo. La acest eveniment s-au adaugat zecile de desene ale copiilor din oras pentru copii din Kenya,  toate expuse pe peretii piscinei. Foarte dragut!
Fiimiu s-a saturat de lupta cu milisecundele de la concursurile de inot (face de la 6 ani) si anul acesta a schimbat macazul trecand la polo, joc de echipa, antrenamente doar 3 zile pe saptamana in loc de 6, blabla si ......ne-am facut "polo-isti". Concursurile bineinteles de data aceasta meciuri, sunt extrem de antrenante chiar daca sportul este unul destul de dur, dar bataia pentru minge ei o gasesc extrem de palpitanta.
Evenimentul de care vreau sa va vorbesc s-a petrecut in urma cu 2 sambete, cand in aceste 24h de sport organizate de fapt exclusiv de catre piscina orasului  erau incluse si meciurile de polo, dimineata a fost ocupata de inot. Pentru echipa din Cuneo erau prevazute 2 meciuri, nu stiai dinainte cu cine, era acea regula de cine castiga/cine pierde din mai multe echipe ecc. De mentionat ca nu era un campionat pe varste, erau echipe de la cei mai mici la adulti!!!!
Primul meci - castigat la scor mare, adversarul = o echipa de aceeasi varsta din orasul invecinat. Fericire, aplauze si odihna pentru meciul 2. Erau atat de multe posibilitati ca nimeni nu-si batea capul cine va fi adversarul, era vorba de binefacere deci se punea doar placerea de a juca.
Si totusi a sosit timpul si pentru meciul 2 - noi parintii am ramas  masca!!! Adversarii - echipa de adulti care ii batusera crunt pe toti ceilalti, si unde la sfarsit am aflat ca juca si un sportiv transferat din divizia A din Romanica. Off saracii copii, ne plangeam toti printre zambete, gandindu-ne cat vor fi de tristi ai nostri baieti din cauza bataii pe care o vor manca. Eh nu a fost asa. Piticii ca sa le spun asa ( ma rog, al meu are 180 cm inaltime dar totusi au doar 15 ani:) s-au batut pt fiecare minge mai rau ca la campionatul mondial, sau ma rog, asa vedeam noi, oricum le-au dejucat complet planurile echipei de profi si au reusit un scor de egalitate 2-2, un scor extrem de mic la polo ceea ce inseamna ca s-au dat goluri f greu si ambele aparari au fost pe superfaza. Nu are rost sa va spun ce bucurie atat in etapa protagonistilor cat si in galeria parintilor si unde mai pui ca era ora aproape miezul noptii.
Iata si  "adversarii":)

Aveam totusi o dilema: evenimentul se numeste 24h de sport si oricum ai lua-o 24h inseamna obligatoriu si noaptea, intrebarea era "si totusi ce se intampla pe perioada noptii?"
Raspunsul l-am primit pe timpul cinei tarzii, chiar daca era cu putin inainte de miezul noptii, la iesire ne-a asteptat masa in cafeteria piscinei, prilej de vorba, relaxati, incantati la maxim de performanta progeniturilor si de paharul cu vin nelipsit de la cina in Italia:) Cica pe tot parcursul noptii vine cate un sportiv, adult, si inoata timp de 1 ora si tot asa pana dimineata cand se termina evenimentul. Au inceput de fapt imediat dupa meciul copiilor sub ochii nostri.
Ce sa spun, toata admiratia mea! Nu incetez sa ma minunez de capacitatea de empatie a oamenilor din zona unde voluntariatul in general este extrem de frecvent si ridicat la rang de cinste. La o adica, banii se stransesera deja din biletele de intrare, poti spune ca nu mai avea rost toata aceasta tevatura cu "tura de noapte"!. Nimic mai gresit, nu e vorba doar despre bani (care totusi ramane problema de baza, clar) ci si despre a face ceea ce s-a spus, a cinsti evenimentul  si a pune umarul la actiunea caritabila in sine.
Organizatorii si participantii merita toata admiratia si sunt bucuroasa ca prin putinul pe care noi am reusit sa-l facem am pus umarul la dotarea acelei sectii de pediatrie din Kenya, unde cu siguranta ajutorul este apreciat si inseamna mult pentru sanatatea copiilor de acolo.

Ritualuri de frumusete si sanatatea

Hello everyone! Sa incerc sa va mai povestesc cate ceva sau sa inchid blogul?  Sa spun tuturor de ce am lipsit atat sau sa nu mai spun la nimeni nimic? Acestea erau intrebarile care imi cam chinuiau  mintea zilele trecute. Citind aceste randuri se stie ce am ales la final, si asta pentru ca ma simt datoare sa trag un semnal de alarma catre toti cei care dati cu privirea pe aici.
Am lipsit o buna bucata de timp si de aici si de pe FB (acolo mai postam asa cate o chestie...pentru ca merge pe rapide inainte) pentru ca....am luat-o mai abitir pe panta ingrijirii si a cremelor si mi-am achizitionat o crema speciala pt zona gat si decolteu.?!?!?! Nu e gluma, de aici a inceput totul. In februarie, in fata oglinzii incercam sa ma dau cu minunea de crema recent cumparata. Cu capul in usoara hiperextensie, asa cum se face...cred eu, masandu-ma cu crema dau de un nodul la baza gatului. Panica totala, blackout, am intepenit, mi-a inghetat " la propriu" sangele in vine!
Da, exact, de meserie sunt medic si daca ar fi fost vorba de altcineva as fi luat in calcul, la rece, tot ceea ce as fi stiut despre un nodul in zona respectiva. EEEhhh, dar cand e vorba despre propria carcasa, propriul sufletel, se schimba radical tot, adica evident m-am gandit doar la ce este mai rau posibil, totul s-a naruit in jurul meu. Pur si simplu nu am cuvinte care pot descrie ceea ce am simtit, poate exact nici nu vreau sa imi amintesc, tot ce stiu este ca te cuprinde o disperare fara margini, nu mai gandesti rational, nu pui in fata posibilitatea unui nodul tiroidian benign sau a unui chist ecc, nu mai vezi nici o iesire, totul devine negru. Cu cat stii mai multe cu atat esti un pacient mai dificil si mai paranoic.
Bineinteles ca a urmat seria de analize, investigatii (cine eu? eu doar indic altora asa ceva)  dar si aici intervine ghinionul ca sa zic asa. La punctia tiroidiana cu ac fin, rezultatul a fost neconcludent, asta in sensul ca aceleasi tipuri de celule se regasesc atat in tumorule benigne cat si in cele maligne. Cosmar fara de sfarsit! Viata mea era suspendata intr-o bula plutitoare si asteptam momentul in care avea sa se sparga, dupa care....nu se stie. Concluzia, a trebuit sa scot jumatate de tiroida iar in cazul in care ar fi fost ceva malign ar fi trebuit sa recurg la tioridectomia totala. Deja studiasem toata statistica din domeniu, atat pe cea pe din America cat si cea europeana, ceea ce ma linistea oarecum, adica ce ma tinea pe linia de plutire mai bine zis este ca cele mai frecvente forme de cancer tiroidian sunt curabile.
Intre timp la lume trebuia sa fac frumos, am mers normal la servici, am fost mama si fiica, dar totul era doar de fatada, si fiind ai mei la mine a fost greu rau. Am mai fost in iunie in Romania la intalnirea de 20 de ani de la terminarea liceului unde chiar am uitat de toate, m-am bucurat f mult sa-mi revad fostii colegi.
Dzeu insa mi l-a scos in cale pe un chirurg de exceptie si m-am bucurat de asistenta medicala a unei clinici super OK, unde totul a decurs civilizat, ca la carte si la 2 zile dupa interventie am revenit acasa. Unde mai pui ca in acest timp a descoperit si tata o chestie nasoala pentru care l-am adus aici la mine pentru o operatie f. grea , mama cand a auzit de tata a facut o aritmie cardiaca...sa le mai spun si de problema mea? Nooooo, deci eu si cu a mea jumatate am dus totul pe umerii lui Atlas. Nu, nici copilului nu i-am spus nimic, ce rost avea sa-l stresez? Adica ma gandeam ca are destul timp sa se necajeasca cand o fi momentul (asta imi spuneam). Tuturor (erau ai mei aici la mine) le-am spus ca merg la un Congres de 3 zile la Milano. La intoarcere normal ca le-am spus dar era deja trecut si.... nu a fost mai bine asa? Sau ma rog, eu asa am considerat.
De ce aceasta poveste si de ce am ales sa o impartasesc cu voi? Ca sa nu uitati de ritualurile de frumusete care merg la pachet cu o minutioasa posibilitate de analizare a propriului corp pe care daca il asculti cu atentie, iti spune tot ce trebuie sa stii si iti arata tot ceea ce nu merge, trebuie doar sa invatam sa-l ascultam si sa-l ingrijim.
Sa nu uitam si de crema de corp:)!

Bon Jovi printre zambete si lacrimi

         Desi nu ne-am mai auzit de f multa vreme (la momentul potrivit am sa va spun si de ce), o etapa OBLIGATORIE de mentionat este concertul lui Bon Jovi din 29 iunie 2013 de pe stadionul San Siro-Milano.
Participanti: Panaite family cu copchil cu tat plus 1 bucata prieten de copil.
Calatoria: aprox 300km pana la Milano care s-au scurs cum nu se poate mai lin si fara incidente (inclusiv aglomeratia din jurul lui Milano ne-a ocolit...adica noi pe ea avand in vedere ora si ziua de sambata:) pe autostrada care pe cat e de utila, eu o consider si extrem de plictisitoare din punct de vedere vizual, nu vezi tu nica numa' tot drum sau chestii neesentiale:)
         La Milano am ajuns cu cateva ore inainte de ora de incepere (20:30), parcarea lui San Siro mai avea inca locuri goale asa ca fericiti nevoie mare nici nu am mai mutat masina de acolo. Mancare nu ne trebuia caci fiind mama la noi nu am putut pleca la drum fara sandwitch-urile de rigoare care chiar ne-au prins f bine vreu sa spun:) Desi nu ne mai era foame, ne-am promis oricum ca la iesire ne von infrupta din acei carnaciori la gratar de la tonetele din jur (gramada cu ocazia evenimentului:) care promiteau un rasfat al papilelor gustative....si ne-am tinut de cuvant.
          Am dat mai apoi iama la standul cu bauturi unde rege este berea:) si la cel cu tricouri, sepci, postere si cate si mai cate, s-a dotat fiecare dupa gusturi, dorinta si trebuinta si gata...ne-am facut intrarea, fiecare trupa pe poarta ei. Fiecare trupa in sensul ca am avut noi 4 bilete dar erau 2 cate 2, asa ca adultii de-o parte si juniorii de cealalta, o impartire cum nu se poate mai logica:)
       SAN SIRO -  85.000 de locuri, cetatea de scaun a celor 2 mari echipe milanese (A.C. MILAN / INTERNAZIONALE MILANO) care isi etala cu mandrie fiecare trofeu european sau mondial printr-o plac"uta"....si erau ceva adunate. Dupa cum se observa si in poze, primele tofee pt. ambele echipe dateaza din 1962, respectiv 1963, istorie frate:) Oricum am lua-o, aici cand se vorbeste despre fotbal inseamna se vorbeste despre lucruri "sfinte":)

    Sa va zic un pic si despre trupa din deschidere: vreau sa spun ca sunt chiar OK baietii, eu zic ca vom auzi de ei cu siguranta si de acum incolo. Sunt o trupa britanica, se numesc THE REIGNING DAYS si din cate am inteles urmeaza sa le apara cat de curand albumul. Succes guys!
     Lume.... initial multa dar si multe sectoare goale, si nu stiu cum pisici au facut ca in 15-20 de minute s-a umplut ditamai stadionul....ma rog, vorba vine, adica s-a umplut partea de unde se putea vedea scena. Ziarele vremii, adica a zilei de ieri confirma un nr. putin peste 50.000 spectatori, deci chiar super OK mai ales comparind cu Spania, unde cei de la BJ au facut cadou o gramada de bilete ca sa se umple locatia.....hmm, o fi criza? Aici in schimb atmosfera era f vesela, ciripea lumea intr-o gramada de limbi, risipa de zambete si buna dispozitie, poze la greu... super relaxant. Copii nu erau langa noi dar speram din suflet sa guste din plin prima lor experienta de concert, chiar daca despre BJ stiau destul de putin, adica cateva melodii si....cam atat.
      Banuiam ca nu va fi un concert oarecare, intrucat pe langa faptul ca sarbatoreau 30 de ani de existenta (ma rog, asta sarbatoresc tot turneul:) promisesera celor de la Rolling Stones care in acelasi timp concertau la Glastonbury ca virgula:) concertul lor va fi mai tare la Milano. Toate acestea au pornit se pare din dorinta lui JBJ de a concerta pe San Siro, o scena la care ravnea de ceva timp....si se vede ca s-a pregatit.
 Jon Bon Jovi, 51 de ani, cu acelasi par blond si ciuful de rigoare, aceeasi corporatura, cateva riduri si probabil niste botox dar dzeule facea ca toti dracii pe scena, salturile le face inca si era chiar plin de enregie. Il simteai aproape, nu stiu cum sa spun, probabil si datorita aerului simplu, de baiat de provincie, simpatic in geaca lui de piele si tricourile tip maieu asezonat cu un zambet in care intrau si ochii si atitudinea. A creat mii de fire invizibile cu fiecare dintre noi. Nu trebuie anulata diferenta intre artistul de pe scena si public, dar totusi mai exista inca muzicieni care reusesc sa o reduca la minimul bunului gust intr-o maniera eleganta dar si exuberanta in acelasi timp. Ne aflam zic eu in fata unui artist, fie ca ne place fie ca nu, de scoala veche, unul dintre putinii ramasi. Fidel conceptului propriu de muzica, reuseste inca sa lege prin muzica sa mai multe generatii, si asta chiar a fost o surptiza pt mine sa vad f multi tineri si foarte tineri in tribune.
          Trebuie sa mentionez ca eu din start am fost oarecum dezamagita cand am aflat ca Richie Sambora nu va fi ( de fapt va absenta pe toata perioada europeana a turneului...se pare ca din nou drogurile ca si in 2011 si se speculeaza si neintelegeri cu JBJ) iar inlocuitorul lui este canadianul Philip Theofilis Xenidis, alias Phil X, care impreuna cu trupa si atmosfera, pe masura ce progresau melodiile, te facea tot mai mult sa uiti ca Richie nu este. Cu siguranta fanii lui nu ar fi de acord cu asta si nu sunt de blamat sa fim clar intelesi, dar eu asa am vazut lucrurile.
    Intrarea a fost exact la ora din program 20:30!!!!!! si nu a fost una spectaculoasa, destul de soft zic eu pe ritmul melodiei de pe noul album "That's what the water made me", dupa care intr-un super rapid crescendo a inebunit lumea cu o fantastica energie pe "You give love a bad name" primit de public cu un rasunet fantastic si deja toti din tribune erau in picioare. Urmeaza Raise Your Hand, Runaway, Lost Highway, Born To Be My Baby, It’s My Life, eram toti in mijlocul freneziei si a celor 30 de ani de muzica rock.
    La Because we can a fost randul nostru (la initiativa fan clubului italian care cu autofinantare si multa pasiune a reusit in cele din urma) sa-i facem un cadou trupei si muzicii lor: San Siro s-a colorat la propriu in toata splendoarea gestului si in uralele multimii care se vedea pe ecrane. Cei cu bilete in zona de teren au primit la intrare cate un stegulet cu tricolorul italian si instructiunile necesare, iar cei din tribune au gasit pe scaune aceleasi instructiuni si cate o folie de plastic colorata in functie de sector si rand. A fost un adevarat spectacol vazand 50.000 de oameni uniti intr-un unic desen de steaguri italiene si in tribune un BON JOVI FOR EVER incadrat intr-un steag stilizat al USA. Intre cele 2 ringuri mai era un banner de 130 de m lungime cu toate evenimentele care au avut loc la nivel mondial (+anul),  de cand s-a infiintat formatia, gen caderea zidului Berlinului-1989ecc.  Emotie totala, SUPERB! daca te uitai mai atent, la un moment dat cantau doar restul membrilor formatiei, JBJ era asemeni unui copil tampit care zdranganea doar la chitara....era super emotionat, astfel ca la un moment dat a oprit muzica, doar se uita si admira, pot spune chiar stanjenit olecuta. Dupa doar cateva momente de pauza, in uralele multimii a reluat de la inceput melodia cu si mai mult aplomb si cu tribunele in flacari. Nu cred ca  a fost cineva care nu a simtit emotia momentului, vorba aia, omul asta a concertat de 30 de ani in toata lumea, a vazut tot ce se poate, dar s-a emotionat pana la lacrimi la momentul acesta din care noi toti faceam parte. Pana la lacrimi da, cand a terminat Because we can, cu ochii efectiv in lacrimi, savura totul zicand: U make me cry like a little girl, but I thank u for that si pt ca uralele nu se mai opreau la fel ca si lacrimile lui zise Cut off whit this shit, I've got work to do here tonight:) Ce pot sa mai spun, a fost supermomentul spectacolului.
       Eh, dar a venit si rasplata pentru San Siro, 3 ore si 15 minute de muzica cu 3 bisuri, totul in matrita unei energii debordante si care ne-a plimbat prin tot ceea ce au insemnat 30 de ani de BON JOVI! Seara aceasta a insemnat un imn adus muzicii rock, un imn adus spectacolului si respectului reciproc muzician - 
fan/admirator/ascultator/spectator.
     Copii au fost si ei super incantati de....absolut tot: muzica, JBJ la 51 de ani care facea tumbe pe scena, scena (un buick enorm), fericiti nevoie mare ca au fost ecrane pt ce erau cam disperati la inceput vazand ce departe e scena, stadionul in sine, sunet si bineinteles atmosfera.
     E adevarat ca exista gramada de video-uri de la respectivul moment, dar din pacate nu reusesc nici pe departe sa redea nici virtuozitatea celor de BJ si nici atmosfera de pe stadion. Oricum am postat filmuletul ca sa va faceti o idee si poate sa va deschid apetitul de a-l vedea in alte locatii.

   

Uitati aici si play-listul (la scaletta:)

1. That’s What The Water Made Me
2. You Give Love A Bad Name
3. Raise Your Hands
4. Runaway
5. Lost Highway
6. Born To Be My Baby
7. It’s My Life
8. Because We Can
9. What About Now
10.We Got It Going On
11.Keep The Faith
12.Amen
13.In These Arms (David Bryan una parte)
14.Captain Crash And The Beauty Queen From Mars
15.We Weren’t Born To Follow
16.Who Says You Can’t Go Home?
17.Rockin’ All Over The World
18.I’ll Sleep When I’m Dead
19.Bad Medicine

Encore I:
20.Dry County
21.Someday I’ll Be Saturday Night
22.Love’s The Only Rule
23.Wanted Dead Or Alive
24.Undivided
25.Have A Nice Day
26.Livin’ On A Prayer

Encore II:
27-28.Never Say Goodbye (Acustica)/Always
29.These Days

Encore III:
30.This Ain’t A Love Song

Eu as fi vrut si Bed of Roses dar....poate ca data viitoare!

Eveniment 2012

Helloo la toata lumea, back again!
Trebuie neaparat sa va povestesc evenimentul anului 2012....pt. mine cel putin:) Scurt si la obiect: in decembrie, asa ca de sfarsit de an, am fost cu Dani la DISCOTECAAA! Eh si? probabil veti spune. Cum eh si!!!! Ca sa o iau cu inceputul pt. cine nu stie Dani are 14 ani si prima lui iesire la discoteca a fost in acea seara. Nu am fost doar noi 2, am fost si cu tati si cu familia unei colege de-a mele, adica si ea cu sot si una bucata donshoara. Pt. mine a fost ceva fantastic de-a dreptul. Adica am fost cu fiimiu la discoteca daaa? Era si el curios nevoie mare. Nush cat era el de incantat ca a fost cu noi, dar sincer nu parea deloc deranjat si nici nu se facea ca nu ne cunoaste. Mare a fost mirarea mea sa il vad ca se bataie dezinvolt asta in ideea in care el nu danseaza de obicei, adica cam niciodata:):) Nu a fost niciodata atras de chestia asta spre disperarea lu màsa, mare dansareata:) Oricum ma gandesc ca efectul dans a fost potentat la maxim de prezenta fetei care e cu 1 an mai mare decat el. Ma uitam la el si eram mandra nevoie mare sa ma aflu impreuna cu adolescentul familiei:) in acea seara. Normal ca am facut poze si am savurat totul la maxim.

La un moment dat, uitandu-ma in jur o nedumerire si-a facut loc prin aburii distractiei: de ce naiba toata lumea de pe ring sau oricum toti cei aflati in picioare pe la bar aveau paharele in mana...exista oameni buni mese pt. asta imi ziceam. Eh nu e chiar asa, ideea (pe care am aflat-o mai apoi) e ca paharul se tine in mana ca masure de securitate antidrog, adica nu care cumva oarescine sa toarne ceva in pahare.
Offf ce sa mai zic, asta e, oricum e nashpa sa stai in picioare eventual si dansand cu paharul printre inele si grabindu-te oarecum sa termini bautura pt ca devine plictisitor sa-l tot tii in mana pe Bachus sau chiar si pe varianta lui analcolica:)
Si discoteca a avut 2 variante: in prima in care am intrat a fost horror in sensul ca ar trebui sa va imaginati ca dansati ca intr-un tramvai super aglomerat. Adica eram ca sardelele, ce sa mai dansezi, sa te bucuri ca reusesti sa respiri din cauza inghesuielii si nu de fum pt ca aici nu se mai fumeaza nici macar prin cluburi. Si afara era o coada imensa in asteptare!!! Dani se uita la mine nedumerit, eu socata total. Inghesuiala se datora prezentei unei trupe live si intrarii libere. Concluzia...out!! Taras grapis am reusit sa iesim.
Doar nu era sa mergem acasa, asa ca am continuat periplul cluburilor, eh nu era departe am trecut doar strada si ajunsi in fata altui club cu" intrare", era si populatia intr-un procentaj civilizat/m3.
Concluzia: avand in vedere ca 2012 nu ne-a adus evenimente iesite din comun, pot sa spun ca pt mine acesta a fost evenimentul anului. A fost super tare sentimentul acela de a fi cu fiitu la batzaiala si oricum, si el va tine minte ca pt prima data a calcat intr-un club/discoteca cu ai sai 2 bucati parinti.
Oricum eu mi-am promis ca nu va fi singura experienta de acest gen:):) si sincer va doresc si voua sa aveti parte de o asemenea experienta fantastica!