Bon Jovi printre zambete si lacrimi

         Desi nu ne-am mai auzit de f multa vreme (la momentul potrivit am sa va spun si de ce), o etapa OBLIGATORIE de mentionat este concertul lui Bon Jovi din 29 iunie 2013 de pe stadionul San Siro-Milano.
Participanti: Panaite family cu copchil cu tat plus 1 bucata prieten de copil.
Calatoria: aprox 300km pana la Milano care s-au scurs cum nu se poate mai lin si fara incidente (inclusiv aglomeratia din jurul lui Milano ne-a ocolit...adica noi pe ea avand in vedere ora si ziua de sambata:) pe autostrada care pe cat e de utila, eu o consider si extrem de plictisitoare din punct de vedere vizual, nu vezi tu nica numa' tot drum sau chestii neesentiale:)
         La Milano am ajuns cu cateva ore inainte de ora de incepere (20:30), parcarea lui San Siro mai avea inca locuri goale asa ca fericiti nevoie mare nici nu am mai mutat masina de acolo. Mancare nu ne trebuia caci fiind mama la noi nu am putut pleca la drum fara sandwitch-urile de rigoare care chiar ne-au prins f bine vreu sa spun:) Desi nu ne mai era foame, ne-am promis oricum ca la iesire ne von infrupta din acei carnaciori la gratar de la tonetele din jur (gramada cu ocazia evenimentului:) care promiteau un rasfat al papilelor gustative....si ne-am tinut de cuvant.
          Am dat mai apoi iama la standul cu bauturi unde rege este berea:) si la cel cu tricouri, sepci, postere si cate si mai cate, s-a dotat fiecare dupa gusturi, dorinta si trebuinta si gata...ne-am facut intrarea, fiecare trupa pe poarta ei. Fiecare trupa in sensul ca am avut noi 4 bilete dar erau 2 cate 2, asa ca adultii de-o parte si juniorii de cealalta, o impartire cum nu se poate mai logica:)
       SAN SIRO -  85.000 de locuri, cetatea de scaun a celor 2 mari echipe milanese (A.C. MILAN / INTERNAZIONALE MILANO) care isi etala cu mandrie fiecare trofeu european sau mondial printr-o plac"uta"....si erau ceva adunate. Dupa cum se observa si in poze, primele tofee pt. ambele echipe dateaza din 1962, respectiv 1963, istorie frate:) Oricum am lua-o, aici cand se vorbeste despre fotbal inseamna se vorbeste despre lucruri "sfinte":)

    Sa va zic un pic si despre trupa din deschidere: vreau sa spun ca sunt chiar OK baietii, eu zic ca vom auzi de ei cu siguranta si de acum incolo. Sunt o trupa britanica, se numesc THE REIGNING DAYS si din cate am inteles urmeaza sa le apara cat de curand albumul. Succes guys!
     Lume.... initial multa dar si multe sectoare goale, si nu stiu cum pisici au facut ca in 15-20 de minute s-a umplut ditamai stadionul....ma rog, vorba vine, adica s-a umplut partea de unde se putea vedea scena. Ziarele vremii, adica a zilei de ieri confirma un nr. putin peste 50.000 spectatori, deci chiar super OK mai ales comparind cu Spania, unde cei de la BJ au facut cadou o gramada de bilete ca sa se umple locatia.....hmm, o fi criza? Aici in schimb atmosfera era f vesela, ciripea lumea intr-o gramada de limbi, risipa de zambete si buna dispozitie, poze la greu... super relaxant. Copii nu erau langa noi dar speram din suflet sa guste din plin prima lor experienta de concert, chiar daca despre BJ stiau destul de putin, adica cateva melodii si....cam atat.
      Banuiam ca nu va fi un concert oarecare, intrucat pe langa faptul ca sarbatoreau 30 de ani de existenta (ma rog, asta sarbatoresc tot turneul:) promisesera celor de la Rolling Stones care in acelasi timp concertau la Glastonbury ca virgula:) concertul lor va fi mai tare la Milano. Toate acestea au pornit se pare din dorinta lui JBJ de a concerta pe San Siro, o scena la care ravnea de ceva timp....si se vede ca s-a pregatit.
 Jon Bon Jovi, 51 de ani, cu acelasi par blond si ciuful de rigoare, aceeasi corporatura, cateva riduri si probabil niste botox dar dzeule facea ca toti dracii pe scena, salturile le face inca si era chiar plin de enregie. Il simteai aproape, nu stiu cum sa spun, probabil si datorita aerului simplu, de baiat de provincie, simpatic in geaca lui de piele si tricourile tip maieu asezonat cu un zambet in care intrau si ochii si atitudinea. A creat mii de fire invizibile cu fiecare dintre noi. Nu trebuie anulata diferenta intre artistul de pe scena si public, dar totusi mai exista inca muzicieni care reusesc sa o reduca la minimul bunului gust intr-o maniera eleganta dar si exuberanta in acelasi timp. Ne aflam zic eu in fata unui artist, fie ca ne place fie ca nu, de scoala veche, unul dintre putinii ramasi. Fidel conceptului propriu de muzica, reuseste inca sa lege prin muzica sa mai multe generatii, si asta chiar a fost o surptiza pt mine sa vad f multi tineri si foarte tineri in tribune.
          Trebuie sa mentionez ca eu din start am fost oarecum dezamagita cand am aflat ca Richie Sambora nu va fi ( de fapt va absenta pe toata perioada europeana a turneului...se pare ca din nou drogurile ca si in 2011 si se speculeaza si neintelegeri cu JBJ) iar inlocuitorul lui este canadianul Philip Theofilis Xenidis, alias Phil X, care impreuna cu trupa si atmosfera, pe masura ce progresau melodiile, te facea tot mai mult sa uiti ca Richie nu este. Cu siguranta fanii lui nu ar fi de acord cu asta si nu sunt de blamat sa fim clar intelesi, dar eu asa am vazut lucrurile.
    Intrarea a fost exact la ora din program 20:30!!!!!! si nu a fost una spectaculoasa, destul de soft zic eu pe ritmul melodiei de pe noul album "That's what the water made me", dupa care intr-un super rapid crescendo a inebunit lumea cu o fantastica energie pe "You give love a bad name" primit de public cu un rasunet fantastic si deja toti din tribune erau in picioare. Urmeaza Raise Your Hand, Runaway, Lost Highway, Born To Be My Baby, It’s My Life, eram toti in mijlocul freneziei si a celor 30 de ani de muzica rock.
    La Because we can a fost randul nostru (la initiativa fan clubului italian care cu autofinantare si multa pasiune a reusit in cele din urma) sa-i facem un cadou trupei si muzicii lor: San Siro s-a colorat la propriu in toata splendoarea gestului si in uralele multimii care se vedea pe ecrane. Cei cu bilete in zona de teren au primit la intrare cate un stegulet cu tricolorul italian si instructiunile necesare, iar cei din tribune au gasit pe scaune aceleasi instructiuni si cate o folie de plastic colorata in functie de sector si rand. A fost un adevarat spectacol vazand 50.000 de oameni uniti intr-un unic desen de steaguri italiene si in tribune un BON JOVI FOR EVER incadrat intr-un steag stilizat al USA. Intre cele 2 ringuri mai era un banner de 130 de m lungime cu toate evenimentele care au avut loc la nivel mondial (+anul),  de cand s-a infiintat formatia, gen caderea zidului Berlinului-1989ecc.  Emotie totala, SUPERB! daca te uitai mai atent, la un moment dat cantau doar restul membrilor formatiei, JBJ era asemeni unui copil tampit care zdranganea doar la chitara....era super emotionat, astfel ca la un moment dat a oprit muzica, doar se uita si admira, pot spune chiar stanjenit olecuta. Dupa doar cateva momente de pauza, in uralele multimii a reluat de la inceput melodia cu si mai mult aplomb si cu tribunele in flacari. Nu cred ca  a fost cineva care nu a simtit emotia momentului, vorba aia, omul asta a concertat de 30 de ani in toata lumea, a vazut tot ce se poate, dar s-a emotionat pana la lacrimi la momentul acesta din care noi toti faceam parte. Pana la lacrimi da, cand a terminat Because we can, cu ochii efectiv in lacrimi, savura totul zicand: U make me cry like a little girl, but I thank u for that si pt ca uralele nu se mai opreau la fel ca si lacrimile lui zise Cut off whit this shit, I've got work to do here tonight:) Ce pot sa mai spun, a fost supermomentul spectacolului.
       Eh, dar a venit si rasplata pentru San Siro, 3 ore si 15 minute de muzica cu 3 bisuri, totul in matrita unei energii debordante si care ne-a plimbat prin tot ceea ce au insemnat 30 de ani de BON JOVI! Seara aceasta a insemnat un imn adus muzicii rock, un imn adus spectacolului si respectului reciproc muzician - 
fan/admirator/ascultator/spectator.
     Copii au fost si ei super incantati de....absolut tot: muzica, JBJ la 51 de ani care facea tumbe pe scena, scena (un buick enorm), fericiti nevoie mare ca au fost ecrane pt ce erau cam disperati la inceput vazand ce departe e scena, stadionul in sine, sunet si bineinteles atmosfera.
     E adevarat ca exista gramada de video-uri de la respectivul moment, dar din pacate nu reusesc nici pe departe sa redea nici virtuozitatea celor de BJ si nici atmosfera de pe stadion. Oricum am postat filmuletul ca sa va faceti o idee si poate sa va deschid apetitul de a-l vedea in alte locatii.

   

Uitati aici si play-listul (la scaletta:)

1. That’s What The Water Made Me
2. You Give Love A Bad Name
3. Raise Your Hands
4. Runaway
5. Lost Highway
6. Born To Be My Baby
7. It’s My Life
8. Because We Can
9. What About Now
10.We Got It Going On
11.Keep The Faith
12.Amen
13.In These Arms (David Bryan una parte)
14.Captain Crash And The Beauty Queen From Mars
15.We Weren’t Born To Follow
16.Who Says You Can’t Go Home?
17.Rockin’ All Over The World
18.I’ll Sleep When I’m Dead
19.Bad Medicine

Encore I:
20.Dry County
21.Someday I’ll Be Saturday Night
22.Love’s The Only Rule
23.Wanted Dead Or Alive
24.Undivided
25.Have A Nice Day
26.Livin’ On A Prayer

Encore II:
27-28.Never Say Goodbye (Acustica)/Always
29.These Days

Encore III:
30.This Ain’t A Love Song

Eu as fi vrut si Bed of Roses dar....poate ca data viitoare!