De cealalta parte a firului ierbii

Da, e adevarat,  am disparut o vreme din peisaj si nu numai pt. ca am avut multa treaba. Si asta, e adevarat! Oricum intotdeauna parca inainte de perioada Craciunului  toata lumea vrea sa recupereze ce nu a facut tot anul pe ultima 100m ....sau ma rog, asa mi se pare mie. Totusi am disparut o vreme de pe firmamentul blog, net, online, tot ce vreti voi ....din cauza unei tragedii peste care parca nu pot sa trec, adica incerc. Viata, asta e, merge inainte si asa si trebuie, insa cateodata exista niste clipe cand pur si simplu te trezesti suspendat ca intr-o bula de sapun ce pluteste deasupra cotidianului.
Este vorba despre varul meu, Dan. Poate unii dintre voi il cunoasteti si ii cunoesteti si povestea, mai pe scurt sau mai in detaliu. Nu am sa intru in amanunte si sa povestesc despre viata altei persoane. Ideea este ca a plecat insa mult prea repede de langa frumoasa lui familie si de langa noi toti. De multe ori parca nu poti sa realizezi pur si simplu ca asa ceva se poate intampla unei persoane atat de vesele, atat de pline de viata si care prin impozanta lui statura iti sugereaza o forta si o putere parca superioara cu mult altora. Se pare insa ca este doar o impresie. Orice i se poate intampla oricui, indiferent de varsta, de starea de sanatate intr-un anumit moment, de felul de a fi , de forta si puterea afisata, de meserie sau de statutul social. Era genul de om extraordinar de deschis catre altii, pus mereu  pe glume, iubea pur si simplu oamenii. Era intotdeauna inconjurat de multa lume pt. ca emana un fel de buna dispozitie contagioasa si cel mai important, niciodata intalnindu-te chiar si pe strada cu el, nu se termina totul cu un salut. Avea in permenenta un zambet, o energie covarsitoare poate pentru unii, o vorba si o inima mare pt. absolut fiecare. A trecut si el prin momente dure si serioase in viata lui, care daca le comparai cu problemele tale de care poate te plangeai in mod justificat sau nu, oricum erau mizilic in comparatie cu ale lui, si tot el era cel care te tragea in sus, tot el era cel plin de elan, plin de viata, impins de dorinta de a depasi cat se poate de repede momentele dificile si de a merge cu fruntea sus, plin de optimism si cu multe planuri de viitor mai departe. Nu poti crede ca unui asemenea om la varsta de 42 de ani i se poate termina firul vietii intr-un mod atat de brusc si...stupid as putea spune.
Chiar daca niciodata nu ne vedeam extraordinar de des din motive diverse si de cele mai multe ori justificate, el si familia lui au fost de cand ne cunoastem f. aproape de sufletul meu (si asta este o alta poveste, in sensul ca...da, suntem verisori insa nu ne-am cunoscut dintotdeauna ci prin intermediul unei matusi venite de la Bucuresti care de fapt ne-a prezentat unii altora...ma rog, chestii ciudate de nemosag).
 In august, inainte de a pleca spre Romania l-am innebunit pe sotul meu cu fraza..."cand ajungem in RO trebuie sa-l sunam pe Dan si sa stabilim o seara sa ne vedem, si asta neaparat". Azi asa, maine asa pana al meu sot la un moment dat imi zice..."bai ai innebunit, am stabilit odata, stiu, cand ajungem il sunam si ne vedem, ce tot imi repeti asta, ce e cu tine". Si asta s-a si intamplat, am vorbit cu el, data era stabilita la cateva zile dupa convorbire, sa ne vedem ambele familioane ecc . Din pacate insa acea zi nu am mai venit pt. ca intr-o zi care parea ca si oricare alta, mergand si el ca omul normal la servici o problema cardiaca se pare, l-a bagat direct in coma din care insa nu s-a mai trezit, iar saptamana trecuta a trecut intr-o alta lume...poate mai buna pt. el. Sotia lui a ajuns o umbra din ce imi spune mama, iar la suferinta ei si a copilului sincer nici nu pot sa ma gandesc, sper doar ca in timp sa gaseasca puterea sa mearga mai departe. Ce mi-e ciuda este ca pur si simplu as vrea sa pot sa fac ceva si sa o ajut in aceasta privinta dar stiu ca nu sta din pacate in puterea mea pe deplin, nu exista cuvinte care sa aline aceasta durere, dar desigur ca puterea de a trece peste aceste momente ingrozitoare vine de la Dzeu si de la persoanele din jurul tau care cu putinul pe care il pot face standu.ti alaturi, fara sa-si dea seama poate sunt temelia care sta la baza vietii lor de acum incolo.
Bun, eu avand meseria de medic, sincer stiam atunci  in august ca sansele lui de supravietuire sunt minime iar colegii din spital mi-au confirmat acest lucru. Dar cand este vorba de o persoana apropiata, acesta este un lucru de neacceptat, si te agati precum un nestiutor in ale medicinei de orice speranta si astepti ca miracolul sa se produca, te rogi ca el sa faca parte din acele exceptii despre care citesti atat in tratatele de specialitate cat si in ziarele de o anumita factura. Asa si eu, speram din tot sufletul ca prin puterea care l-a caracterizat intotdeauna sa reuseasca sa treaca peste barierele impuse de stiinta...de fapt asa cum exista nenumarate cazuri de treziri imposibile din coma fara nici o explicatie stiintifica asa ne agatam noi ca si iedera de asemenea speranta, mai ales ca la un moment dat activitatea cordului s-a imbunatatit considerabil. Al meu sot imi spunea intr.o zi ca pur si simplu pentru faptul ca nu putea accepta ideea ca Dan sa nu depaseasca momentul, era convins de faptul ca se va face "bine" intr-o zi...undeva, candva nu se stie, dar totul va fi OK. In august, cand eram inca in RO si eu mergeam la spital, Miki nici nu vroia sa intre sa-l vada, a intrat o data apoi a stat doar pe coridor. Imi zicea ca el asteapta momentul cand se trezeste, ca nu il poate vedea asa.
Fiecare dintre noi trebuie sa isi gaseasca puterea din ceva: unii din religie, altii din anumite convingeri sau oamenii din jur, altii din dragostea pentru copil sau inclusiv din dragostea purtata persoanei disparute. Nu stiu in ce va gasi puterea sotia lui, cunoscand-o insa imi imaginez ca in ultimele 2 si in Dzeu, insa imi doresc din tot sufletul sa pun o caramida la viata lor de acum inainte. Multe persoane pur si simplu nici nu stiu ce sa spuna altora in asemenea momente si prefera sa se tina deoparte, stiu asta pt. ca am avut si eu asemenea momente, acum insa consider ca este f.f. gresit. Unul dintre lucrurile de care zic eu ( si nu doar eu) ca ai nevoie pentru a-ti relua viata este caldura celor dragi, fie ca sunt familie, fie ca sunt prieteni sau pur si simplu cunostinte chiar viitori prieteni.
De fapt, vorba proverbului "prietenul la nevoie se cunoaste".

Parfum de lavanda

             Azi e luni....nu este miercuri.... imi zise colega::)) Asta se intampla bineinteles miercuri dimineata la servici. Evident ca mie mi se parea ca e luni dar sa stiti ca nu eram singura. Avand in vedere ca  Italia sarbatoreste pe 1 noiembrie ziua tuturor sfintilor, sarbatoare mare monsher iar drept dovada onor guvernul a decis ca: marti - 1 nov.  locuitorii cizmei isi pot lua liber si in ziua de luni care va fi recuperata bla bla bla...cunoasteti textul, adica se face "ponte" in traducere literara pod in sensul de legatura intre weekend si ziua libera de marti...in traducere libera: nu te du fraiere luni la servici avand in vedere ca marti esti liber si prelungeste-ti deci weekendul cu inca 2 zile. In capul meu asta a sunat cam asa: 4 ZILE DE VACANTAAAA!! Am dat o ocheada rapid pe google map, am facut un cerc cu raza de aprox. 400 km in jur si am vazut ceea ce ne era necunoascut: France/Provence...adica zona AIX EN PROVENCE, MARSEILLE SI AVIGNON. Inca mai am in cap cantecul pe care ne invatase profa de franceza: "Sur le pont d'Avignon/l'on y dance" ecc...mai departe cantati voi ca eu deja am ragusit:). Dupa ce am cerut si parerea clanului care a aprobat destinatia, m-am apucat de bagaje ...si sa stiti ca de data asta am fost f f "cuminte", adica bagajele mele au fost in limitele bunului simt pt cele cateva zile:) si bien sûr ca inainte am studiat ce avem de facut, de vazut si de mancat. Am vizitat f multe locuri insa nu am sa va povestesc tot pt. ca nu am talentul ca din vorbe sa va pot face sa vedeti cu ochiul mintii ceea ce ne-a incantat pe noi. Ideea este ca am sa incerc prin experienta noastra sa fiu un fel de ghid turistic pt. cei care vor merge vreodata in zona si sa stiti ce trebuie neaparat bifat:)

              Ziua 1: Sambata am reusit sa plecam doar pe la 4...aici din pacate juniorul merge la scoala si sambata. Ca sa nu fac un ocol de vreo 150 km ca sa mergem numai pe autostrada, am apucat-o pe drumul pitoresc din Alpii Maritimi (asa se cheama cei din zona:) pana la Ventimiglia, ultima localitate inainte de intrarea in Franta. Aici am oprit pt. ca ne-am dat seama ca  toti 3 eram "foamea-n gat" asa ca am ochit o terasa ce schimba pareri fata-n fata cu marea si ne-a cucerit atat print pozitie cat si prin simpatia ospataritei care la urma sa dovedit a fi din Petrosani....lucru nimic neobisnuit dealtfel in Italia sa intalnesti romani lucrand in baruri si restaurante. Ce sa spun...era 1 noiembrie si pe la 5-6 seara pe malul marii erau 20 grade, am respirat aerosoli la greu si mi-am umplut sufletul cu... sunetul marii pe care eu o iubesc nespus. Drumul apoi pe autostrada a fost nasol, se inainta f. greu, multe cozi pt. ca lumea fiind libera, normal ca nu am avut doar eu ideea unei mici vacante::)). Deci taras grapis am ajuns pe la 10:30 seara in Aix (drum pe care in mod normal il faci in max. 4 ore). pana am gasit hotelul...cazare...ecc, asta e ziua a fost destinata drumului.

AIX EN PROVENCE

               Ziua 2: AIX EN PROVENCE-  Nu cred ca am cuvinte sa spun ce mult mi-a placut orasul asta.. Un oras tipic provensal situat la nordul Marsiliei, care semana pur si simplu cu un curcubeu de sunete si culori pastelate . Razele timide ale soarelui matinal  se strecurau printre  imensii platani care iti insotesc pasii pe bulevardele semipietonale,  multitudinea de fantani arteziene cu o arhitectura specifica te duceau cu gandul la vechile curti regale franceze din romanele de capa si spada pe care le sorbeam in copilarie, cladirile colorate in culorile toamnei perfect asortate cu frunzisul platanilor, mirosul de lavanda  te imbia de absolut de peste tot iar istoria locurilor  ii este prezentata turistului si nu numai la fiecare pas. Eu asa o atmosfera romantica, colorata , inmiresmata si relaxata nu am mai gasit-o demult...in special la un oras de marime mica/medie. Nu includem aici Parisul, Roma ecc care sunt un alt fel de muzee in aer liber, mai mari, mai tumultoase si care in zumzaitul specific iti ofera o ambianta unica. Un alt lucru care l-am admirat a fost...nu veti crede...periferia. Da, periferia! Ador orasele in care exista locuri frumoase, cu bulevarde  largi strajuite de pomi (platani aici din nou) , cu cladiri frumoase si unde iti dai seama ca esti la periferie doar uitandu-te pe harta. In ziua de astazi eu zic ca rar mai intalnesti asa ceva.

                    De peste tot ti se spune ca aici s-a nascut a trait si a pictat  impresionistul Paul Cézanne. Pictura pentru mine si la fel pt. consort nu este deloc un punct forte, dar mergand pe urmele lui Cézanne mi s-a reconfirmat convingerea ca nu e niciodata prea tarziu in viata sa mai inveti cate ceva. Ca am mers pe urmele pictorului  nu o spun doar la modul figurat in sensul ca pe strazile din Aix sunt inscrise pe asfalt chiar traseele lui obisnuite prin oras prin intermediul unor cuburi aurii cu inscriptia Paul Cézanne care le observi din 10 in 10 metri pe asfaltul pietonal. Totul aici respira arta, de la cladirile colorate in culorile toamnei la arhitectura fantanilor seculare (exact, unele au cateva secole de cand ne povestesc istoria stradutei pe care o pazesc), de la artizanatul care te incanta de la prima ocheada la arta femeilor de a fi ...chic cu o simpla palarie sau sal care ii da acel aer de... french famme fatale. Bineinteles ca exista si un muzeu de pictura si sculptura: Muzeul Granet, pe care vizitandu-l ne-am imbogatit si noi cu multe, chiar f multe cunostinte in domeniu. Sincer, eu chiar nu eram deloc amatoare de muzee de pictura, dar mi-a placut enorm. Importante, esentiale chiar pt. noi au fost  explicatiile oferite in acele "receptoare" in care formezi nr. picturii si care de fapt te poarta direct in lumea tabloului respectiv, a pictorului si stilului acestuia, precum si a povestilor care inconjoara fiecare tablou. Noi chiar am savurat din plin tot ce ni s-a prezentat. Acum ce stiu si eu si va pot spune este ca Paul Cezanne a fost o personalitate artistica de prim rang, despre care Pablo Picasso avea sa spuna ca a fost singurul sau maestru si un adevarat parinte  pentru artistii moderni. Viziunea sa artistica a fost diferita de cea a contemporanilor sai, maniera sa de exprimare se pare ca  nu exista in acea epoca, si nu putea fi nici macar imaginata de cei mai multi. A fost sursa de inspiratie pentru artisti precum Picasso si se spune ca el a dat tonul cubismului si artei abstracte. Cezanne este considerat astazi "parintele picturii moderne"....lectia s-a terminat::))

                        Copilul meu la scoala face arte, adica pe langa diverse tehnici de desen invata pur si simplu istoria artei, ceea ce cred eu generatiei mele ii lipseste cu desavarsire , adica vreau sa spun lipseste aceasta instructie din anii de scoala. Mai apoi cine a fost interesat cu siguranta ca s-a instruit in acest domeniu si...bine a facut. Ma bucur mult cand il vad ca trecem pe langa vreo catedrala sau cladire veche si imi spune: mami...vezi arcatele alea ? Stii ca sunt in stilul cutarica pt. ca ....ecc. Mie, care provin dintr-o scoala cu profil real si unde partea artistica cam nu era, mi se pare chiar ceva extraordinar, dar poate ca numai mie.

             Vorbeam despre mirosul de lavanda care te urmareste  peste tot. Adevarat, am vazut inclusiv intr-un restarurant un fel de mancare in care era inclusa si lavanda. Eh asta nu cred ca e pe gustul meu dar experienta m-a invatat sa nu mai dau verdicte pana nu stiu despre ce este vorba cu exactitate...asa ca am sa va spun mai multe daca am sa incerc. Lavanda se gaseste in tot felul de pliculete de material textil care de care mai atragatoare prin miros, forma, culoare sau design. Este simbolul provensal pe care il observi in toate vitrinele, pozele, picturile sau cartile pt. turisti. La fel si greierul, in franceza "la cigale", care populeaza  zona impletindu-si existenta cu cea a lavandei movulii si pe care deseori il gasim chiar desenat sau lipit pe saculetii de lavanda si facut din orice material posibil: plastic, ceramica, portelan, textil. Vinul este o alta excelenta a zonei, dar asta este de fapt o poveste a intregii Frante, alaturi de ritualul de degustare al unui pahar de vin rosu pe una dintre nenumaratele terase care te imbie de pe orice straduta frantuzeasca te-ai afla.
Nu eram o fana a stilului francez pe care pana acum il gaseam doar in carti, realitatea aratandu-mi-se pana acum complet diversa, dar uite, se pare ca de fapt nu am vazut destul....mai exista si orase cu adevarat "Made en France" sau ma rog, Provence:)

AVIGNON - PALATUL PAPAL

PODUL DE LA AVIGNON

 PRIMARIA AVIGNON

Ziua 3 - AVIGNON, 60 km la nord de Aix- Aceeasi nebunie cu alta palarie, adica aceeasi frumusete cu iz de lavanda la o dimensiune mai mica dar cu un palat imens, si un pod de "renume mondial":) Avignon, acum am aflat si eu, a fost sediul papalitatii pe o perioada de aprox. 70 de ani in sec. XIV, substituind astfel orasul etern, adica Roma. Asa numitul "Palatul Papei" a fost construit in mod special pt. a gazdui Papa si suita lui pe o suprafata de 15.000m2 si cu 10 turnuri, de unde panorama orasului este superba. Aici, din nou cu "receptorul stie tot" am aflat parti din istoria zonei, a papilor care s-au succedat in perioada respectiva si pe masura ce inaintam prin palat aflam intrebuintarea si povestile despre fiecare sala in parte. Poate va intrebati daca ne-am plictisit. Deloc! Au stiut sa faca totul in asa fel incat sa-ti mentina interesul la cote cat mai ridicate...la asta au participat si sagetile traseului care te indrumau exact cand trebuie spre cafenelele din varful turnurilor unde te incarcai cu energia cafelei la care se adauga panorama si sentimentul fantastic de fericire pe care il am cand sunt turist. Vorba lui Dani ...de acum cativa ani buni, "mami dar de ce noi nu putem fi tot timpul turisti?::))
              Biletul unic de intrare includea si vestitul pod care traverseaza Ronul si care acum de fapt este  o ruina, adica exista doar pe jumatate si are o mica capela ridicata chiar la mijloc. Ti se povesteste deasemenea istoria construirii lui si istoria cantecelului care a inconjurat lumea si care zice-se degeaba spune "Sur le pont d'Avignon..." pt. ca petrecerile nu se dadeau pe pod ci pe sub, in sensul ca pe Ron treceau multe ambarcatiuni care organizau "chefuri":) la bord "L'on y dance..", deci mai corect se pare ca ar fi fost "Sous le pont d'Avignon...". Avignonul este recunoscut si pentru vestitul vin rosu "Côtes du Rhône" si in mod special "Chateneuf-du- Pape”., vii care s-au dezvoltat tot in perioada papala.
   Si acum sa va spun si ce se mananca bun in Franta...parerea mea? mancarea franceza cu siguranta nu este pe gustul meu. Cu siguranta vei gasi si ceva ce-ti place ca de ex. fructele de mare sau rata cu care nu dau gres niciodata, dar combinatiile lor de alimente si sosuri nu ma incanta. Da, stiu...mancarea franceza e considerata una dintre cele mai rafinate din lume...probabil...dar gusturile nu se discuta:)
PORTUL VECHI - MARSILIA

 PANORAMA DE LA NOTRE DAME DE LA GARDE
CHATEAU D'IF (insulita din departare)

Ziua 4 - MARSEILLE- Si am ajuns si la ultima zi de minivacanta, cam mohorata din punct de vedere meteorologic si pe care nu o prea planificasem, stiam ca Dani a 2-a zi are scoala, mai avea lectii de facut, drumul din nou aglomerat....dar mi-a venit mie o idee::)) Adica, ce-ar fi daca copilul maine nu s-ar duce la scoala ai astfel am putea profita din plin de ultima zi ramasa cu o excursie la Marsilia. Sper ca va dati seama ce urale de fericire mi-au auzit urechile::)) Miki a ramas un pic interzis, adica....cam ce s-a putut intampla cu mamma care este habotnica cand e vorba despre scoala progeniturii si nu prea admite abateri pe aceasta tema. I-am explicat in soapta ca regulile sunt facute ca sa fie incalcate doar cateodata si ca astfel sa te bucuri si mai mult cand le incalci. Corect, nu?:) Concluzia: s-a votat in unanimitate de voturi Marseille !
Apropiindu-ne de imensul oras port, ni se arata in toata splendoarea periferia horror, cladiri parasite, graffitti peste tot, mizerie, fete stranii...brrr, nasol, naspa. De pe net stiam cu totul si cu totul altceva, si cum speranta moare ultima am sperat la niste peisaje mai umanoide. Bineinteles ca asta s-a si intamplat, zona portului vechi, cea de pe malul marii si zona centrala sunt superbe. Ochii ti fura imediat ambarcatiunile de tot felul, de la cele simple, micute si cochete pana la yachturile bogatanilor care nu-ti pot strani decat admiratie...asta e, sunt superbe. Pe trotuar terasele sunt lipite una de alta pe toata lungimea semicercului. De aici se poate admira un peisaj  superb, adica la nivelul solului, mai precis apei sunt ambarcatiunile de care va spuneam iar daca privesti in zare...si in sus, orasul este dominat de o colina (de fapt un munticel) in varful caruia troneaza catedrala Notre Dame de la Garde. Tot uitandu-ne cum am putea si noi ajunge in varf....solutia trecea prin fata noastra, autobuzul turistic. yess....ne-am urcat imediat si turul orasului a fost la indemana click-ului aparatului  foto. Ajunsi in varf...normal....te intampina din nou panorama unui oras imens si care era extraordinara (din periferie se vedeau doar acoperisurile...deci OK:) In catedrala am nimerit in timpul slujbei cand se canta voce + orga. Sublim! Acesta este cel mai potrivit cuvant. Adevarul este ca dintotdeauna am admirat acest instrument, orga, din catedralele catolice. Sunetele ei accentuate de marimea sau mai bine zis inaltimea catedralei au capacitatea de a crea o atmosfera cu adevarat divina. Fantastica era si expozitia de...ceva poze?? am zis eu initial, dar mai apoi ne-am "dumirit" noi ce erau acele poze: de fapt in anumite zile ale anului (30 octombrie) cand se indeplinesc anumite conditii si cand cerul este senin (conditie obligatorie), datorita fenomenului de reflexie a luminii, de la Marsilia se observa un varf din muntii Pirinei care in realitate se afla la o distanta de aprox. 250 km. La vreo 300 m de tarm se afla o insulita cu un castel pe ea numita Chateau d'If, este de fapt insula care l-a inspirat pe Al. Dumas in romanul Contele de Monte Cristo, de fapt de aici i-a venit ideea inchisorii pe o insula. Daca ajungeti pe aici si sunteti consumatori de peste si fructe de mare trebuie neaparat sa comandati mancarea tipica marseilleza = bouillabaise, adica un fel de amestec de cateva feluri de peste gatite cu diferite ierburi la care se adauga langusta sau homar (cu homar e mai scump aprox 50 euro!!!), in mod normal costa in jur de 25 euro. Scump, da, stiu - dar am sa regret enorm ca eu nu am apucat sa mananc, arata fantastic. Unde am mancat noi din pacate se terminase si la ora aceea (14:30) nu mai avea sens sa ne mutam pe alta terasa ( nu peste tot se serveste bouillabaise) pt. ca in Franta la 15:00 se cam inchid restaurantele si risti sa-ti potolesti foamea doar cu sandwitch.
Pe la 6 a trebuit sa ridicam ancora si sa ne indreptam spre casa. Am ajuns super obositi si cu picioare de plumb de la atata plimbat, dar incarcati de energia satisfactiei turistului. Cu siguranta intr-o primavara am sa incerc sa mai ajung pe acolo si sa vad un camp de lavanda....in poze arata fantastic

SI....MINUNATUL CAMP DE LAVANDA