24h

Polo, sport si omenie in 24h!
 Este vorba despre evenimentul anual de "24h de sport", eveniment caritabil organizat anul acesta ca ajutor pentru o clinica de pediatrie din Kenya in orasul Saluzzo din provincia unde locuim noi, Cuneo. La acest eveniment s-au adaugat zecile de desene ale copiilor din oras pentru copii din Kenya,  toate expuse pe peretii piscinei. Foarte dragut!
Fiimiu s-a saturat de lupta cu milisecundele de la concursurile de inot (face de la 6 ani) si anul acesta a schimbat macazul trecand la polo, joc de echipa, antrenamente doar 3 zile pe saptamana in loc de 6, blabla si ......ne-am facut "polo-isti". Concursurile bineinteles de data aceasta meciuri, sunt extrem de antrenante chiar daca sportul este unul destul de dur, dar bataia pentru minge ei o gasesc extrem de palpitanta.
Evenimentul de care vreau sa va vorbesc s-a petrecut in urma cu 2 sambete, cand in aceste 24h de sport organizate de fapt exclusiv de catre piscina orasului  erau incluse si meciurile de polo, dimineata a fost ocupata de inot. Pentru echipa din Cuneo erau prevazute 2 meciuri, nu stiai dinainte cu cine, era acea regula de cine castiga/cine pierde din mai multe echipe ecc. De mentionat ca nu era un campionat pe varste, erau echipe de la cei mai mici la adulti!!!!
Primul meci - castigat la scor mare, adversarul = o echipa de aceeasi varsta din orasul invecinat. Fericire, aplauze si odihna pentru meciul 2. Erau atat de multe posibilitati ca nimeni nu-si batea capul cine va fi adversarul, era vorba de binefacere deci se punea doar placerea de a juca.
Si totusi a sosit timpul si pentru meciul 2 - noi parintii am ramas  masca!!! Adversarii - echipa de adulti care ii batusera crunt pe toti ceilalti, si unde la sfarsit am aflat ca juca si un sportiv transferat din divizia A din Romanica. Off saracii copii, ne plangeam toti printre zambete, gandindu-ne cat vor fi de tristi ai nostri baieti din cauza bataii pe care o vor manca. Eh nu a fost asa. Piticii ca sa le spun asa ( ma rog, al meu are 180 cm inaltime dar totusi au doar 15 ani:) s-au batut pt fiecare minge mai rau ca la campionatul mondial, sau ma rog, asa vedeam noi, oricum le-au dejucat complet planurile echipei de profi si au reusit un scor de egalitate 2-2, un scor extrem de mic la polo ceea ce inseamna ca s-au dat goluri f greu si ambele aparari au fost pe superfaza. Nu are rost sa va spun ce bucurie atat in etapa protagonistilor cat si in galeria parintilor si unde mai pui ca era ora aproape miezul noptii.
Iata si  "adversarii":)

Aveam totusi o dilema: evenimentul se numeste 24h de sport si oricum ai lua-o 24h inseamna obligatoriu si noaptea, intrebarea era "si totusi ce se intampla pe perioada noptii?"
Raspunsul l-am primit pe timpul cinei tarzii, chiar daca era cu putin inainte de miezul noptii, la iesire ne-a asteptat masa in cafeteria piscinei, prilej de vorba, relaxati, incantati la maxim de performanta progeniturilor si de paharul cu vin nelipsit de la cina in Italia:) Cica pe tot parcursul noptii vine cate un sportiv, adult, si inoata timp de 1 ora si tot asa pana dimineata cand se termina evenimentul. Au inceput de fapt imediat dupa meciul copiilor sub ochii nostri.
Ce sa spun, toata admiratia mea! Nu incetez sa ma minunez de capacitatea de empatie a oamenilor din zona unde voluntariatul in general este extrem de frecvent si ridicat la rang de cinste. La o adica, banii se stransesera deja din biletele de intrare, poti spune ca nu mai avea rost toata aceasta tevatura cu "tura de noapte"!. Nimic mai gresit, nu e vorba doar despre bani (care totusi ramane problema de baza, clar) ci si despre a face ceea ce s-a spus, a cinsti evenimentul  si a pune umarul la actiunea caritabila in sine.
Organizatorii si participantii merita toata admiratia si sunt bucuroasa ca prin putinul pe care noi am reusit sa-l facem am pus umarul la dotarea acelei sectii de pediatrie din Kenya, unde cu siguranta ajutorul este apreciat si inseamna mult pentru sanatatea copiilor de acolo.

Ritualuri de frumusete si sanatatea

Hello everyone! Sa incerc sa va mai povestesc cate ceva sau sa inchid blogul?  Sa spun tuturor de ce am lipsit atat sau sa nu mai spun la nimeni nimic? Acestea erau intrebarile care imi cam chinuiau  mintea zilele trecute. Citind aceste randuri se stie ce am ales la final, si asta pentru ca ma simt datoare sa trag un semnal de alarma catre toti cei care dati cu privirea pe aici.
Am lipsit o buna bucata de timp si de aici si de pe FB (acolo mai postam asa cate o chestie...pentru ca merge pe rapide inainte) pentru ca....am luat-o mai abitir pe panta ingrijirii si a cremelor si mi-am achizitionat o crema speciala pt zona gat si decolteu.?!?!?! Nu e gluma, de aici a inceput totul. In februarie, in fata oglinzii incercam sa ma dau cu minunea de crema recent cumparata. Cu capul in usoara hiperextensie, asa cum se face...cred eu, masandu-ma cu crema dau de un nodul la baza gatului. Panica totala, blackout, am intepenit, mi-a inghetat " la propriu" sangele in vine!
Da, exact, de meserie sunt medic si daca ar fi fost vorba de altcineva as fi luat in calcul, la rece, tot ceea ce as fi stiut despre un nodul in zona respectiva. EEEhhh, dar cand e vorba despre propria carcasa, propriul sufletel, se schimba radical tot, adica evident m-am gandit doar la ce este mai rau posibil, totul s-a naruit in jurul meu. Pur si simplu nu am cuvinte care pot descrie ceea ce am simtit, poate exact nici nu vreau sa imi amintesc, tot ce stiu este ca te cuprinde o disperare fara margini, nu mai gandesti rational, nu pui in fata posibilitatea unui nodul tiroidian benign sau a unui chist ecc, nu mai vezi nici o iesire, totul devine negru. Cu cat stii mai multe cu atat esti un pacient mai dificil si mai paranoic.
Bineinteles ca a urmat seria de analize, investigatii (cine eu? eu doar indic altora asa ceva)  dar si aici intervine ghinionul ca sa zic asa. La punctia tiroidiana cu ac fin, rezultatul a fost neconcludent, asta in sensul ca aceleasi tipuri de celule se regasesc atat in tumorule benigne cat si in cele maligne. Cosmar fara de sfarsit! Viata mea era suspendata intr-o bula plutitoare si asteptam momentul in care avea sa se sparga, dupa care....nu se stie. Concluzia, a trebuit sa scot jumatate de tiroida iar in cazul in care ar fi fost ceva malign ar fi trebuit sa recurg la tioridectomia totala. Deja studiasem toata statistica din domeniu, atat pe cea pe din America cat si cea europeana, ceea ce ma linistea oarecum, adica ce ma tinea pe linia de plutire mai bine zis este ca cele mai frecvente forme de cancer tiroidian sunt curabile.
Intre timp la lume trebuia sa fac frumos, am mers normal la servici, am fost mama si fiica, dar totul era doar de fatada, si fiind ai mei la mine a fost greu rau. Am mai fost in iunie in Romania la intalnirea de 20 de ani de la terminarea liceului unde chiar am uitat de toate, m-am bucurat f mult sa-mi revad fostii colegi.
Dzeu insa mi l-a scos in cale pe un chirurg de exceptie si m-am bucurat de asistenta medicala a unei clinici super OK, unde totul a decurs civilizat, ca la carte si la 2 zile dupa interventie am revenit acasa. Unde mai pui ca in acest timp a descoperit si tata o chestie nasoala pentru care l-am adus aici la mine pentru o operatie f. grea , mama cand a auzit de tata a facut o aritmie cardiaca...sa le mai spun si de problema mea? Nooooo, deci eu si cu a mea jumatate am dus totul pe umerii lui Atlas. Nu, nici copilului nu i-am spus nimic, ce rost avea sa-l stresez? Adica ma gandeam ca are destul timp sa se necajeasca cand o fi momentul (asta imi spuneam). Tuturor (erau ai mei aici la mine) le-am spus ca merg la un Congres de 3 zile la Milano. La intoarcere normal ca le-am spus dar era deja trecut si.... nu a fost mai bine asa? Sau ma rog, eu asa am considerat.
De ce aceasta poveste si de ce am ales sa o impartasesc cu voi? Ca sa nu uitati de ritualurile de frumusete care merg la pachet cu o minutioasa posibilitate de analizare a propriului corp pe care daca il asculti cu atentie, iti spune tot ce trebuie sa stii si iti arata tot ceea ce nu merge, trebuie doar sa invatam sa-l ascultam si sa-l ingrijim.
Sa nu uitam si de crema de corp:)!

Bon Jovi printre zambete si lacrimi

         Desi nu ne-am mai auzit de f multa vreme (la momentul potrivit am sa va spun si de ce), o etapa OBLIGATORIE de mentionat este concertul lui Bon Jovi din 29 iunie 2013 de pe stadionul San Siro-Milano.
Participanti: Panaite family cu copchil cu tat plus 1 bucata prieten de copil.
Calatoria: aprox 300km pana la Milano care s-au scurs cum nu se poate mai lin si fara incidente (inclusiv aglomeratia din jurul lui Milano ne-a ocolit...adica noi pe ea avand in vedere ora si ziua de sambata:) pe autostrada care pe cat e de utila, eu o consider si extrem de plictisitoare din punct de vedere vizual, nu vezi tu nica numa' tot drum sau chestii neesentiale:)
         La Milano am ajuns cu cateva ore inainte de ora de incepere (20:30), parcarea lui San Siro mai avea inca locuri goale asa ca fericiti nevoie mare nici nu am mai mutat masina de acolo. Mancare nu ne trebuia caci fiind mama la noi nu am putut pleca la drum fara sandwitch-urile de rigoare care chiar ne-au prins f bine vreu sa spun:) Desi nu ne mai era foame, ne-am promis oricum ca la iesire ne von infrupta din acei carnaciori la gratar de la tonetele din jur (gramada cu ocazia evenimentului:) care promiteau un rasfat al papilelor gustative....si ne-am tinut de cuvant.
          Am dat mai apoi iama la standul cu bauturi unde rege este berea:) si la cel cu tricouri, sepci, postere si cate si mai cate, s-a dotat fiecare dupa gusturi, dorinta si trebuinta si gata...ne-am facut intrarea, fiecare trupa pe poarta ei. Fiecare trupa in sensul ca am avut noi 4 bilete dar erau 2 cate 2, asa ca adultii de-o parte si juniorii de cealalta, o impartire cum nu se poate mai logica:)
       SAN SIRO -  85.000 de locuri, cetatea de scaun a celor 2 mari echipe milanese (A.C. MILAN / INTERNAZIONALE MILANO) care isi etala cu mandrie fiecare trofeu european sau mondial printr-o plac"uta"....si erau ceva adunate. Dupa cum se observa si in poze, primele tofee pt. ambele echipe dateaza din 1962, respectiv 1963, istorie frate:) Oricum am lua-o, aici cand se vorbeste despre fotbal inseamna se vorbeste despre lucruri "sfinte":)

    Sa va zic un pic si despre trupa din deschidere: vreau sa spun ca sunt chiar OK baietii, eu zic ca vom auzi de ei cu siguranta si de acum incolo. Sunt o trupa britanica, se numesc THE REIGNING DAYS si din cate am inteles urmeaza sa le apara cat de curand albumul. Succes guys!
     Lume.... initial multa dar si multe sectoare goale, si nu stiu cum pisici au facut ca in 15-20 de minute s-a umplut ditamai stadionul....ma rog, vorba vine, adica s-a umplut partea de unde se putea vedea scena. Ziarele vremii, adica a zilei de ieri confirma un nr. putin peste 50.000 spectatori, deci chiar super OK mai ales comparind cu Spania, unde cei de la BJ au facut cadou o gramada de bilete ca sa se umple locatia.....hmm, o fi criza? Aici in schimb atmosfera era f vesela, ciripea lumea intr-o gramada de limbi, risipa de zambete si buna dispozitie, poze la greu... super relaxant. Copii nu erau langa noi dar speram din suflet sa guste din plin prima lor experienta de concert, chiar daca despre BJ stiau destul de putin, adica cateva melodii si....cam atat.
      Banuiam ca nu va fi un concert oarecare, intrucat pe langa faptul ca sarbatoreau 30 de ani de existenta (ma rog, asta sarbatoresc tot turneul:) promisesera celor de la Rolling Stones care in acelasi timp concertau la Glastonbury ca virgula:) concertul lor va fi mai tare la Milano. Toate acestea au pornit se pare din dorinta lui JBJ de a concerta pe San Siro, o scena la care ravnea de ceva timp....si se vede ca s-a pregatit.
 Jon Bon Jovi, 51 de ani, cu acelasi par blond si ciuful de rigoare, aceeasi corporatura, cateva riduri si probabil niste botox dar dzeule facea ca toti dracii pe scena, salturile le face inca si era chiar plin de enregie. Il simteai aproape, nu stiu cum sa spun, probabil si datorita aerului simplu, de baiat de provincie, simpatic in geaca lui de piele si tricourile tip maieu asezonat cu un zambet in care intrau si ochii si atitudinea. A creat mii de fire invizibile cu fiecare dintre noi. Nu trebuie anulata diferenta intre artistul de pe scena si public, dar totusi mai exista inca muzicieni care reusesc sa o reduca la minimul bunului gust intr-o maniera eleganta dar si exuberanta in acelasi timp. Ne aflam zic eu in fata unui artist, fie ca ne place fie ca nu, de scoala veche, unul dintre putinii ramasi. Fidel conceptului propriu de muzica, reuseste inca sa lege prin muzica sa mai multe generatii, si asta chiar a fost o surptiza pt mine sa vad f multi tineri si foarte tineri in tribune.
          Trebuie sa mentionez ca eu din start am fost oarecum dezamagita cand am aflat ca Richie Sambora nu va fi ( de fapt va absenta pe toata perioada europeana a turneului...se pare ca din nou drogurile ca si in 2011 si se speculeaza si neintelegeri cu JBJ) iar inlocuitorul lui este canadianul Philip Theofilis Xenidis, alias Phil X, care impreuna cu trupa si atmosfera, pe masura ce progresau melodiile, te facea tot mai mult sa uiti ca Richie nu este. Cu siguranta fanii lui nu ar fi de acord cu asta si nu sunt de blamat sa fim clar intelesi, dar eu asa am vazut lucrurile.
    Intrarea a fost exact la ora din program 20:30!!!!!! si nu a fost una spectaculoasa, destul de soft zic eu pe ritmul melodiei de pe noul album "That's what the water made me", dupa care intr-un super rapid crescendo a inebunit lumea cu o fantastica energie pe "You give love a bad name" primit de public cu un rasunet fantastic si deja toti din tribune erau in picioare. Urmeaza Raise Your Hand, Runaway, Lost Highway, Born To Be My Baby, It’s My Life, eram toti in mijlocul freneziei si a celor 30 de ani de muzica rock.
    La Because we can a fost randul nostru (la initiativa fan clubului italian care cu autofinantare si multa pasiune a reusit in cele din urma) sa-i facem un cadou trupei si muzicii lor: San Siro s-a colorat la propriu in toata splendoarea gestului si in uralele multimii care se vedea pe ecrane. Cei cu bilete in zona de teren au primit la intrare cate un stegulet cu tricolorul italian si instructiunile necesare, iar cei din tribune au gasit pe scaune aceleasi instructiuni si cate o folie de plastic colorata in functie de sector si rand. A fost un adevarat spectacol vazand 50.000 de oameni uniti intr-un unic desen de steaguri italiene si in tribune un BON JOVI FOR EVER incadrat intr-un steag stilizat al USA. Intre cele 2 ringuri mai era un banner de 130 de m lungime cu toate evenimentele care au avut loc la nivel mondial (+anul),  de cand s-a infiintat formatia, gen caderea zidului Berlinului-1989ecc.  Emotie totala, SUPERB! daca te uitai mai atent, la un moment dat cantau doar restul membrilor formatiei, JBJ era asemeni unui copil tampit care zdranganea doar la chitara....era super emotionat, astfel ca la un moment dat a oprit muzica, doar se uita si admira, pot spune chiar stanjenit olecuta. Dupa doar cateva momente de pauza, in uralele multimii a reluat de la inceput melodia cu si mai mult aplomb si cu tribunele in flacari. Nu cred ca  a fost cineva care nu a simtit emotia momentului, vorba aia, omul asta a concertat de 30 de ani in toata lumea, a vazut tot ce se poate, dar s-a emotionat pana la lacrimi la momentul acesta din care noi toti faceam parte. Pana la lacrimi da, cand a terminat Because we can, cu ochii efectiv in lacrimi, savura totul zicand: U make me cry like a little girl, but I thank u for that si pt ca uralele nu se mai opreau la fel ca si lacrimile lui zise Cut off whit this shit, I've got work to do here tonight:) Ce pot sa mai spun, a fost supermomentul spectacolului.
       Eh, dar a venit si rasplata pentru San Siro, 3 ore si 15 minute de muzica cu 3 bisuri, totul in matrita unei energii debordante si care ne-a plimbat prin tot ceea ce au insemnat 30 de ani de BON JOVI! Seara aceasta a insemnat un imn adus muzicii rock, un imn adus spectacolului si respectului reciproc muzician - 
fan/admirator/ascultator/spectator.
     Copii au fost si ei super incantati de....absolut tot: muzica, JBJ la 51 de ani care facea tumbe pe scena, scena (un buick enorm), fericiti nevoie mare ca au fost ecrane pt ce erau cam disperati la inceput vazand ce departe e scena, stadionul in sine, sunet si bineinteles atmosfera.
     E adevarat ca exista gramada de video-uri de la respectivul moment, dar din pacate nu reusesc nici pe departe sa redea nici virtuozitatea celor de BJ si nici atmosfera de pe stadion. Oricum am postat filmuletul ca sa va faceti o idee si poate sa va deschid apetitul de a-l vedea in alte locatii.

   

Uitati aici si play-listul (la scaletta:)

1. That’s What The Water Made Me
2. You Give Love A Bad Name
3. Raise Your Hands
4. Runaway
5. Lost Highway
6. Born To Be My Baby
7. It’s My Life
8. Because We Can
9. What About Now
10.We Got It Going On
11.Keep The Faith
12.Amen
13.In These Arms (David Bryan una parte)
14.Captain Crash And The Beauty Queen From Mars
15.We Weren’t Born To Follow
16.Who Says You Can’t Go Home?
17.Rockin’ All Over The World
18.I’ll Sleep When I’m Dead
19.Bad Medicine

Encore I:
20.Dry County
21.Someday I’ll Be Saturday Night
22.Love’s The Only Rule
23.Wanted Dead Or Alive
24.Undivided
25.Have A Nice Day
26.Livin’ On A Prayer

Encore II:
27-28.Never Say Goodbye (Acustica)/Always
29.These Days

Encore III:
30.This Ain’t A Love Song

Eu as fi vrut si Bed of Roses dar....poate ca data viitoare!

Eveniment 2012

Helloo la toata lumea, back again!
Trebuie neaparat sa va povestesc evenimentul anului 2012....pt. mine cel putin:) Scurt si la obiect: in decembrie, asa ca de sfarsit de an, am fost cu Dani la DISCOTECAAA! Eh si? probabil veti spune. Cum eh si!!!! Ca sa o iau cu inceputul pt. cine nu stie Dani are 14 ani si prima lui iesire la discoteca a fost in acea seara. Nu am fost doar noi 2, am fost si cu tati si cu familia unei colege de-a mele, adica si ea cu sot si una bucata donshoara. Pt. mine a fost ceva fantastic de-a dreptul. Adica am fost cu fiimiu la discoteca daaa? Era si el curios nevoie mare. Nush cat era el de incantat ca a fost cu noi, dar sincer nu parea deloc deranjat si nici nu se facea ca nu ne cunoaste. Mare a fost mirarea mea sa il vad ca se bataie dezinvolt asta in ideea in care el nu danseaza de obicei, adica cam niciodata:):) Nu a fost niciodata atras de chestia asta spre disperarea lu màsa, mare dansareata:) Oricum ma gandesc ca efectul dans a fost potentat la maxim de prezenta fetei care e cu 1 an mai mare decat el. Ma uitam la el si eram mandra nevoie mare sa ma aflu impreuna cu adolescentul familiei:) in acea seara. Normal ca am facut poze si am savurat totul la maxim.

La un moment dat, uitandu-ma in jur o nedumerire si-a facut loc prin aburii distractiei: de ce naiba toata lumea de pe ring sau oricum toti cei aflati in picioare pe la bar aveau paharele in mana...exista oameni buni mese pt. asta imi ziceam. Eh nu e chiar asa, ideea (pe care am aflat-o mai apoi) e ca paharul se tine in mana ca masure de securitate antidrog, adica nu care cumva oarescine sa toarne ceva in pahare.
Offf ce sa mai zic, asta e, oricum e nashpa sa stai in picioare eventual si dansand cu paharul printre inele si grabindu-te oarecum sa termini bautura pt ca devine plictisitor sa-l tot tii in mana pe Bachus sau chiar si pe varianta lui analcolica:)
Si discoteca a avut 2 variante: in prima in care am intrat a fost horror in sensul ca ar trebui sa va imaginati ca dansati ca intr-un tramvai super aglomerat. Adica eram ca sardelele, ce sa mai dansezi, sa te bucuri ca reusesti sa respiri din cauza inghesuielii si nu de fum pt ca aici nu se mai fumeaza nici macar prin cluburi. Si afara era o coada imensa in asteptare!!! Dani se uita la mine nedumerit, eu socata total. Inghesuiala se datora prezentei unei trupe live si intrarii libere. Concluzia...out!! Taras grapis am reusit sa iesim.
Doar nu era sa mergem acasa, asa ca am continuat periplul cluburilor, eh nu era departe am trecut doar strada si ajunsi in fata altui club cu" intrare", era si populatia intr-un procentaj civilizat/m3.
Concluzia: avand in vedere ca 2012 nu ne-a adus evenimente iesite din comun, pot sa spun ca pt mine acesta a fost evenimentul anului. A fost super tare sentimentul acela de a fi cu fiitu la batzaiala si oricum, si el va tine minte ca pt prima data a calcat intr-un club/discoteca cu ai sai 2 bucati parinti.
Oricum eu mi-am promis ca nu va fi singura experienta de acest gen:):) si sincer va doresc si voua sa aveti parte de o asemenea experienta fantastica!

Inamicul public n° 1

Salutaaaaare tuturor si din prima vreau sa va spun ca ma bucur sa ma "vorbasc" din nou cu voi. De ce inamicul...blablabla? Pai de aia ca vreau sa dau vina pe ceva sau cineva ca nu am mai apucat la vorbe, si am gasiiiit, e timpul, clar. Nu vreau sa spun ca vai nu mai pot de ocupata ce sunt, dar parca orice clipa libera am avut a fost cate ceva de facut, aici includem bineinteles si distractiile, si concediul in Romanica si...totul. Nu am sa incep sa va povestesc tot ce am facut in acest timp, dar pe scurt concluziile:
1. Politica - acolo am ramas nu? Ce pot sa spun, interesul romanilor de aici pt. politica zero barat, INSA am avut marea satisfactie ca din cei 3 candidati romani, am avut cele mai multe voturi...yeee::)) Insa acesta e un capitol deschis unde e f.f.f. mult de munca...s.a.m.d.
2. Romanica - ca in fiecare august, am tras o fuga de 3 saptamani pe taram carpatin, unde din nou familie, prieteni si momente frumoase. Imi cer scuze din nou tuturor celor cu care nu am apucat sa ma intalnesc, dar din diferite motive, ale lor sau ale noastre,  anul acesta au fost destul de multe intalniri ratate. Asa a fost sa fie, recuperam noi altadata (si aici din nou de vina timpul si...concediile). Anul acesta am facut si pe turistii pt. cateva zile prin Romania, pe la Sighisoara ( multi italieni au fost deja si imi era chiar rusine ca eu nu am bifat niciodata zona, f frumoasa dealtfel, asa cum ma si asteptam) si pe la saline printre care cea de la Turda m-a impresional sincer. Renovata recent cu bani europeni, este o salina spectaculoasa prin adancimea si etajele ei luminate, prin lacul subteran unde te poti da cu barca cu vasle (misto!), doar frigul era mai "piscator" decat in cea de la Praid. Cea de la Praid, binecunoscuta cred de multa lume, este mare si cu multe distractii si avea marele atu de a avea WiFi...wow. Erau multi care la un momentdat plictisindu-se de tot ce se putea face pe acolo, luau laptopul in brate si se dadeau pe net...haha, tare, mi-a placut, eram ca niste cartite sub pamant, dar aveam net:)
3. Botezul - Aaaa, asta a fost minunat si parca nu as reusi sa surprind frumusetea momentului in cateva randuri. Ati vazut cred cateva poze pe wall-ul meu de FB sa vedeti mica minune pe care mi-a fost harazit sa o nasesc. Cel mai minunat moment mi s-a parut primul nostru contact, a fost ceva magic si acele momente si-au pus deja amprenta pe memoria mea, la fel cum mi s-a intamplat cu Darian. Cei 2 finuti ai mei: Darian si Daria (haha, nu sunt frati si nu e nici o legatura intre ei:)) sunt o adevarata raza de soare in viata mea si nu pot decat sa le doresc tot binele din lume alaturi de parintii fantastici pe care ii au ambii.
4. SCILLA - nuuu se poate sa nu va povestesc despre cel mai nou membru al familiei. Nu fantasticati, nu este vorba despre un copchil ci despre o mica catelusa, un schnauzer pitic care a ajuns in casa mea printr-o conjunctura cat se poate de fericita (fericirea e ca in cele din urma l-am convins pe Marius sa luam cainele pe care Dani si-l doarea atat de mult si de atat de mult timp). Nu are rost sa va descriu bucuria odraslei mele cand s-a hotarat in plen: DA luam caine! Pe numele ei intreg Priscilla, este minunea din casa care umanizata la maxim, am senzatia ca se considera copilul nostru:):) Mai in gluma mai in serios, eu care nu am avut in viata mea un caine (doar la bunici la tara, dar bietul nu se pune, era in lant ...ma rog, nu discutam), nu am inteles niciodata acea "nebunie" a prietenilor posesori de patrupezi. Eh, acum ca am incercat-o si pe asta si pot sa spun cu mana pe inima ca este fantastica acea iubire neconditionata a animalului, acea fericire si datul din coada cu viteza luminii cand ajungi acasa, acea privire care spune "te iubesc orice mi-ai face" si acea fericire nebuna cand incepem joaca; fericire care ti-o transmite instantaneu, indiferent de cate probleme ai avea in momentul cu pricina. Am trecut cu bine si de momentul - sterilizare - pt. ca locuind intr-un apartament, nu am cum sa devin crescatoare de schnauzeri, si am decis ca este mai bine asa. Concluzia: daca doriti sa va faceti planuri cu noi...inainte treceti pe la secretariat unde Scilla va va comunica orarul nostru in functie de momentele de iesit pt: plimbarea obligatorie, pisu si alte cele:) Oricum, plimbarea cu cainele a devenit un must have si cu mana pe inima spun....in ziua de astazi cand sedentarismul este la rang de cinste (desigur ca-i excludem pe cei care fac sport) plimbarea cu propriul patruped este un mix de relaxare, sport lejer si psihoterapie.
Cam atat pt. astazi si....pe curand!

Politica si ADN-ul

Ciudat titlu, venind mai ales din partea mea. E adevarat, ma intrebam intr-o zi, oare se mosteneste aplecarea catre politica? Si tot eu am dat raspunsul, noaaa nu se poate, probabil este vorba doar de cultura politicii traita in familie, sau...nici macar atat, doar dorinta personala. Raspunsul pe care il dam fiecare dintre noi este in functie de experienta proprie.
De ce aceasta intrebare veti spune? Eh da, am facut-o si pe asta, am intrat in politica!!!:) Mai in gluma initial, putin mai in serios mai apoi, iata ca "deputata Ivan"   hahaha cum imi spuneam prietenii in liceu cand ma luau la misto (avand in vedere ca si tata fu politician, respectiv deputat :) ajunge sa candideze ca si consilier la Cuneo. O sa spuneti ca am inebunit sa ma bag in asa ceva...asa am zis si eu, dar thats me:) din nou impulsurile de necontrolat m-au "bagat" in acest tsunami numit politica.
De ce am facut-o? Probabil pentru ca pur si simplu ma enerveaza la culme cand vad italieni care habar nu au absolut nimic despre romani (mai daunazi ma intreba cineva daca noi suntem musulmani!!), desi la recentul recensamant romanii ca si nr,. de straini sunt cei mai numerosi din peninsula. Ma enerveaza si faptul ca toti (cateodata inclusiv eu si cu mine) ne plangem de asta, ne plangem ca anumiti italieni au atitudini penibile fata de romani (sa fim clar intelesi, cateodata din pacate au si dreptate), ne plangem ca unele case de asigurari au tarife diferite in functie de tara de bastina, ne plangem ca ziarele ne acuza in permenenta si lucrurile bune nu se scriu daca sunt facute de catre romani, ne plangem ca la primarie unii (mai precis unele) se poarta urat cu romanii, ne plangem dar.....NIMENI NU MISCA UN DEGET! Unii pentru ca nu stiu ce sa faca, altii pentru ca sunt atat de dezgustati de promisiuni desarte incat cred ca nimeni de fapt nu poate faceabsolut  nimic, altii pentru ca lor le e bine si au senzatia ca lor sau copiilor lor nu li se poate intampla nimic rasist in Italia , altii pentru ca nu vor sa mai auda de romani uitand de fapt ca alta nationalitate nu vor avea niciodata chiar daca cetatenia lor se schimba.
 CORECT nu e usor DELOC sa organizezi romanii, sa incerci sa ii unesti intr-o actiune, intr-o organizatie, intr-o asociatie sau mai stiu ce alta forma de facut lucruri in comun. Acum este aproape imposibil sa faci asta, dar un inceput trebuie sa existe. Consider ca acest pionierat al meu si al inca unui alt roman (suntem 2 in nebunia asta) sa arate comunitatii ca SE POATE, adica faptul ca exista deschiderea unui partid de a da un loc unui roman e un inceput care insa trebuie neaparat continuat. Mi-as dori sa apara tineri romani cu "chef de politica" haha cum suna asta:) si cu chef de "bataie" in sensul bun al cuvantului, adica ca cea rupta din rai.
Aceasta atitudine a italienilor, porneste in primul rand din faptul ca habar nu au nimic despre aceasta minoritate (hai sa-i spunem asa) romaneasca. Pentru cei dintre ei (multi) care nu au avut vreun contact cu romanii, acestia sunt criminalii si violatorii din ziare, hotii din orase, betivii de prin discoteci, tiganii din ghettourile de la marginea metropolelor,  traseistele de pe strazi si din cluburi si eventual singura chestie pozitiva "badantele" (adica ingrijitoarele) care au grija de batranii lor. Dupa o asemenea descriere (din ziare) normal ca o parere prea buna nu iti poti crea, totul asezonat cu o cultura generala orientata doar la nivel de propriul popor si minima in ceea ce-i priveste pe altii plus o criza europeana de proportii si lipsa de locuri de munca (ma rog, asta de data mai recenta). Faptele bune ale romanasilor sau nivelul lor de scolarizare nu prea ajung pe primele pagini pentru ca nu intereseaza pe nimeni.
Si atunci o sa spuneti, ce s-ar putea face? Se pot face multe daca inveti sa-ti cunosti interesul, adica sa iti dai seama ca esti o mare necunoscuta si sa incerci sa arati cine esti si ce hram porti. Romanii sunt invaluiti intr-o carapace transparenta, capabili de munca pana cad jos si...cam atat, asezonat normal cu imaginea media. Ceea ce se poate face este ca incet, cu pasi de pitic timid, sa arati ca ai o voce, ca existi in viata sociala, culturala si politica a orasului, ca organizezi evenimente culturale nu doar pentru romani ci poate in special pentru italieni, organizatiile romanesti sa organizeze nu chefuri pentru romani de ziua nationala ci o sarbatorire impreuna cu italienii plus oficialitati plus ziare si TV, sarbatorirea martisorului again impreuna cu italienii + media, aducerea unor spectacole de teatru , hai mai degraba opera ca e "pe"  italiana:), schimburi scolare RO-IT, tot felul de activitati culturale bineinteles cu sprijinul primariei...si FACUTE CU CAP! Acum probabil ca multi au sa-mi sara in cap dar nu cu manele si mici vom obtine respectul nimanui.
Hai ca am aberat destul, am sa incerc marea cu degetul pentru acei romani care inteleg ca a venit momentul sa ne respectam in primul rand pe noi insine, sa ridicam capul din pamant si sa facem si altceva in afara de plangerea de mila.
Si acum ceva vesel tot cu tenta electorala, ca doar asta e subiectul. Ma suna presedintele partidului Cuneo Domani ca  peste vreo 2 ore trebuie  sa ma duc la Centro Incontri (un fel de sala de conferinte) ca isi lanseaza programul Gigi Garelli,  candidatul pe care il sustinem la primarie. Pana aici toate bune si frumoase. Ajung acolo si imi comunica ca trebuie sa vorbesc vreo 2 minute sa spun ceva despre comunitatea romaneasca si sa fac anuntul cum ca romanii se pot prezenta la alegerile locale doar daca se inscriu pe listele electorale suplimentare la primarie pana pe 27 martie (alegerile fiind in 6-7 mai) blablabla. Si aici Ok. Pleaca el si se intoarce cu bomba, "vezi ca se pare ca poate doar cate 1 de la fiecare partid sa vbeasca si eu te las pe tine" Hmm, ce?, "adica sa spun si ceva despre partid? Stai putin ca sincer nu stiu f multe despre voi deocamdata, nu stiu ce sa spun" Stai linistita zice tipul, avem doar 2 minute fiecare partid la dispozitie, deci spui tot ceea ce am discutat. Hm! Ajung in sala si sunt condusa de o domnisoara direct in prezidiu, alaturi de celelalte partide din coalitia care il sustinea pe respectivul candidat. WOW! Am intepenit, adica era o sala de vreo 300 locuri, si pentru ca era neincapatoare pentru cati erau, cei ramasi au fost condusi intr-o alta sala de unde se puteau auzi discursurile. Nuuuuu, mamaaaa! Va dati seama ca nu eram deloc pregatita pt. eveniment. Ajunsa acolo, ii vad pe toti ceilalti cum isi scoteau discursul din geanta si-l puneau tacticos pe masa. Cel de langa mine zice, ooo esti f tare, vad ca vorbesti liber, nu ai nevoie de un discurs pregatit in prealabil. Rasu' plansu', ce sa mai zic, imi simteam inima in gat si in urechi:::))) Am fost a 2-a care a luat cuvantul. Mi-a inghetat sangele in vine cand dupa introducerea si saluturile de rigoare, in momentul in care am spus ca reprezint si comunitatea romaneasca s-a auzit un murmur in sala...nush daca cunoasteti senzatia, dar e cumplit pt cine nu e obisnuit cu asa ceva. Va dati seama stupoare pe cuneezi...romanii in politica:):) Am reusit sa spun tot ceea ce mi-am propus in cele 2 minute, dar a fost al naibii de greu momentul, parol! Satisafactia am avut-o  la final, cand cuvantul s-a dat si celor din sala, a fost unul care a felicitat coalitia ca promoveaza femeile in politica, mai ales una de origine straina, semn ca orasul se modernizeaza   blablabla. Sincer, mi-a picat f bine:) Astazi a fost interviul la TV - GRP, unul scurt si la obiect pt. ca se va da maine la stirile locale dar urmeaza articolul in ziar despre comunitatea romaneasca unde sper ca se vor putea spune mult mai multe despre cine suntem si ce hram purtam.
Concluzia? Daca deschizi gura incepi sa insemni ceva! Nu o sa-mi para rau niciodata ca m-am aruncat in gura lupului (si aici din pacate trebuie sa intelegeti comunitatea romaneasca cu barfele de rigoare si povesti inventate....nici o problema "deputata" si-a facut deja stagiatura, nu ma mai afecteaza, am auzit prea multe candva:), dar sper ca multi dintre tinerii din oras (multi dintre romanii din Cuneo am vazut ca sunt nascuti dupa 1970) sa vada chestia asta ca pe un pas inainte, sa inteleaga ca se pot face multe, ca nepasarea nu a ajutat niciodata pe nimeni, ca nu se intampla nimic peste noapte si sa treaca peste indolenta celor mai "mari" decat ei.
Adevarul este ca totul se face pas cu pas, dar mai ales cu dorinta de a nu te lasa umilit, poate nu tu personal, dar i se poate intampla copilului tau!

1 Martie

       Printre putinele picaturi de timp gasite intr-un un munte de treaba... profesionala si extra, pe langa urarile  unei primaveri minunate si pline de momente frumoase pe care v-o doresc din suflet tuturor, vroiam rapid sa va povestesc cum patrioata din mine care rabufneste cateodata, de obicei la aniversari cu iz de Romanica, a bagat traditia martisorului in clasa fiului meu:)
      De anul trecut deja imi puia mintea sa fac asa ceva, asa ca am rugat-o pe mama in 2011 sa-mi trimita niste martisoare ca sa am sa le dau in 2012 normal:) pt. ca atunci cand ajung eu pe la Arad, "neksam" martisoare. Bineinteles ca a venit si momentul 1 martie 2012, cand am trimis copchilul la scoala cu martisoare. Va dati seama ca initial Dani nu a vrut, pt. ca ideea mea era sa le duca la donsoarele din clasa si la profe, bineinteles cu explicatiile de rigoare. Cum socoteala de anul trecut nu se potrivise cu cea de anul asta, nu am avut destule martisoare pentru tot sexul frumos din clasa. Dar doar nu credeti ca m-am lasat pagubasa? Tot gandindu-ma cum sa fac macar ceva ca sa marcam evident acest 1 martie romanesc, fiind o fiica a vremurilor demult apuse ale scoalii romaneasti in care exista inca obiceiul de a duce flori profesoarelor , ma rog, la diferite evenimente (sincer mie mi se parea frumos) a inflorit ideea de a duce martisoare doar profesoarelor. Dar sa nu credeti ca doar martisor si gata, nuuu, ele au fost insotite de o foaie scoasa pe calculator cu explicatiile de rigoare in limba lui Dante. Pe Marius l-a apucat rasul, Dani nu prea era nici el convins, bine...pana la urma la convins subsemnata:), asa ca azi fiimiu se prezenta la scoala cu respectivele pliculete.
       Cum era si normal, toate profele au avut reactia de genul: "vaaai ce dragut, ce este asta...::::))))" si Dani a stiut sa le dea si niste explicatii asa pe scurt, ca doar i-am facut instructia dinainte.
      Am facut asta nu neaparat ca simteam nevoia de "martisoreala" pe care in tara in ultima vreme nici nu o mai bagam asa de tare in seama, cat pentru a le arata italienilor cate ceva despre traditiile noastre, lucruri pe care unele dintre sutele de asociatii romanesti le gasesc prea greu de facut...cica! Noi spunem  despre ei ca nu ii intereseaza nimic din ceea ce nu este italian, nimic mai fals insa..... trebuie sa stii ce sa oferi, cum sa prezinti si sa alegi cadrul proprice.
      Intr-un final a iesit totul f. bine, la anul probabil ca am sa repet figura cu colegele de la policlinica.

Orientare scolara

       Inca de la sfarsitul lui decembrie si inclusiv in ianuarie, elevii din ultima clasa de gimnaziu aici a 3-a, nu sunt 4 ca la noi, pe limba lui Dante "terza media" au la dispozitie cateva zile de sambata de chiul de la scoala proprie pt. a merge in vizita la cateva dintre liceele pe care le au in vedere pentru anul urmator.
       Adica, ca sa intelegeti mai bine....si in Italia la terminarea gimnaziului exista un examen pe care daca il treci (nu are nici o importanta nota) te inscrii la ce liceu doreste sufletelul tau sau al parintilor....dupa caz:) in cazul nostru alegerea a fost a lui Dani care in mod clar opteaza pt. liceul stiintific profil stiinte aplicate, adica multe materii exacte si fara latina (care aici are o importanta maxima desi este o limba moarta:), celelalte sectii ale liceului stiintific au cate 4 ore de latina pe saptamana care la stiinte aplicate vor fi inlocuite de informatica...yessss!!!
       Legat de acest aspect am sa va povestesc o intamplare draguta zic eu: adica una mia bucata sot intr-o zi cand juca fotbal cu trupa cu care joaca de obicei (mai exista si trupa cu care joaca doar ocazional:), printre jucatori exista si un profesor de greaca veche (cei de la liceul clasic fac si asa ceva). La noi in casa fiind aceasta discutie cu latina, Marius l-a intrebat pe respectivul motivatia acestei latini si ...respectiv greaca veche facuta atat de intensiv. Si raspunsul a fost unul pe masura sufletului artist de italian: " Am sa-ti raspund cu o intrebare"...spuse tipul: "La ce foloseste dragostea?" Hahaha, cred ca Marius a ramas masca!!! Clar, ce sa mai spun, noi provenim dintr-o tara cu un puternic accent pus pe stiinta pe cand Italia...este o tara de artisti, asta mi-a fost mie clar de mai demult:) Nu ca nu au si ei oamneii lor de stiinta sau ca nu se fac aceste materii, dar vreau doar sa va spun ca dintre 2 copii intre care unul alege liceul clasic si celalalt stiintific, primul se considera ca are acel ceva in plus. La noi este fix pe dos...desi intr-un final sunt absurde ambele chestii, important este ca fiecare sa faca ceea ce se potriveste cu matrita eului personal. Daca faci ceea ce iti place, este absolut perfect, indiferent de profilul ales.
       Intalnirea cu liceul este adresata atat aspirantilor la liceul respectiv cat si parintilor, bineinteles daca se doreste....si la fam. Panaite s-a dorit:) Asa ca am pornit sambata dimineata cu totii la "Liceo Scientifico Giuseppe Peano"-Cuneo, cel ales de fiimiu, ora era indiferenta. Am ajuns si noi pe la 9:30 (am profitat si am dormit cu totii un pic mai mult:). La intrarea in scoala ne-a intampinat zimbitor vicepresedintele scolii care dadea  fara graba mana cu totii: copii, parinti, bunici, tot ce misca prin zona. Atunci mi-am dat seama ca a fost perfect ca orarul sa nu fie unul fix, asa, lumea venind la ore diferite, nu se face buluceala aia de nu mai stii cine cu cine voteaza. Apoi ne-a despartit in 2 cete " in smintiti si in misei" ...hahaha...nu m-am putut abtine... adica 2 grupuri: parinti si copii. S-a ocupat prima data de copii care despartiti apoi in grupuri mai mici erau condusi prin scoala: clase si laboratoare plus explicatiile de rigoare, de catre elevii din ultima clasa de liceu (in cazul de fata sunt 5 clase , deci "quinta superiore"). Odata imprastiata pruncimea a venit randul parintilor carora li s-au oferit pliante cu informatiile despre liceu si am fost indrumati spre o sala unde cam in 15 minute incepea intalnirea cu directoarea scolii.
Prezentarea a fost initiata de 2 "tipi" care se ocupau de diversele proiecte scolare dar extracuriculare si care ne-au proiectat imagini din diferitele drumetii (din proiectele de geologie cu pesteri si tot felul de descoperiri....f. dragut) si de la diferite alte proiecte in cele mai diverse domenii, sincer mi-a placut asta f. mult poate pt. ca noi nu am avut parte de asa ceva. Ma rog, aici pedaleaza mult pe chestiile distractive dar educative in acelasi timp. La un moment dat a aparut directoarea, si aceasta f. zambareata si simpatica care a inceput sa ne explice mai pe indelete fiecare profil in parte precum si modul de studiu si disciplina la respectivul liceul. Mi-a placut partea cu disciplina, adica se refereau la prezenta la cursuri, in sensul ca fiecare elev va primi un card si dimineata trebuie trecut prin dispozitivul de la intrare (aveam in fata imaginea muncitorilor din fabrici:). daca esti bolnav sau din diverse motive nu mergi la scoala trebuie anuntat, daca se intarzie trebuie imediat ce ai ajuns sa completezi un formular (pe care il gasesti pe mesele de pe coridoare) si il depui in anumite locuri dinainte stabilite, daca nu, se va trimite un sms parintilor privind absenta ta "nemotivata" de la scoala. Pe siteul liceului, fiecare parinte va primi o parola si astfel poti viziona atat notele progeniturii cat si orice informatie privind comportamentul lui scolar. Polizie, ce mai, dar in ziua de azi sincer e binevenita chestiunea. Ni s-au mai prezentat laboratoarele inclusiv cel de astronomie care este absolut impresionant, este de fapt cupola scolii care se deschide si cu telescoape profi se pot admira corpurile ceresti sau diferitele fenomene...cool:) Totodata ni s-a spus ca in faza de executie este un alt laborator de fizica, dar de fapt de meteorologie care desigur va avea o mini statie meteorologica.....wow, chiar dragut!
      Despre Dani ce pot sa spun, a fost de-a dreptul impresionat, i-a placut f f mult preferatul lui fiind laboratorul de chimie, asa ca nu trebuie decat sa ne punem cu burta pe carte ca sa ajungem aici. Nu imi fac probleme, acum, dar in vara la examen cred ca am sa intepenesc de emotii:) Examenul se da la absolut toate materiile (exceptie la sport), la unele atat scris cat si oral, iar la altele numai oral. In total dureaza cam 2-3 saptamani, depinde cu ce litera a alfabetului incepe numele tau de familie (se taraganeaza mult la oral).
       Pe mine insa ceea ce ma sperie oarecum este....ADICA CUM, COPILUL MEU  MERGE ACUSICA LA LICEU???????????????":)

Festa di Babbo Natale

                               Povesti din cufarul de anul trecut:):)
Adica  in traducere libera Sarbatoarea lui Mos Craciun (asta ca sa va impartasesc un pic de italiana:), de fapt este vorba despre cum a sarbatorit Dani anticipat Mosul Craciun la inot, respectiv cu clubul " Libertas Nuoto Cuneo" bineninteles pruncimea alaturi de parinti. Totul s-a intamplat duminica cand pt. adunarea generala startul s-a dat la 17:30 la bazinul de inot. Bineinteles ca fiind in Italia, de fapt totul a incepu pe la 18:00 dar ca sa fie siguri ca se aduna toti pana la 6 pm au dat ca ora 5:30 - frumos nu? De fapt asa functioneaza pe aici chestiile care implica progenituri + parinti ,  marja de eroare intentionat este lasata destul de laxa:) Intre timp, pana ne asteptam unii pe altii ocupatia de baza este "chiacherata" la decibeli inalti adica vorbaria ...normal, alooo, suntem in Italia:)
     La ora stabilita s-au deschis usile tribunelor si toti cu mic cu mare adica parinti, bunici, frati si prieteni ai inotatorilor isi cautau cate un loc prin tribune ca sa observe cat mai bine performanta aquatica a odorului, cum e si normal dealtfel. Caldura mare monsher inauntru, asa e mai mereu la concursurile de inot iar parul meu este primul barometru al gradului de umiditate incretindu-se si mai tare::)) Inauntru mi-a placut ca ne astepta muzica din dotare insa la un volum rezonabil si pt. a asculta muzica si pt. inteles vecinul de palavrageala. Atmosfera...ce sa spun, exact ca la o zi de sarbatoare toti super relaxati si veseli, copii bucurosi ca fac demonstratia de forta in fata parintilor. Asta se intampla si la concursurile normale, insa acum era altceva, era etalarea maiestriei si in ale inotului si in ale acrobatiilor in apa.
       Bineinteles "concursul" a inceput cu un numar de stafete suficiente cat sa cuprinda toti inotatorii categorisiti pe varste oarecum, adica de fapt grupe de varste. Dani de anul asta a intrat in prima grupa de "ragazzi" adica 13-15 ani, deci suntem mandri nevoie mare ca am intrat la grupa celor mari, chiar daca meritul este strict al varstei...sau poate tocmai de aia:) Deci ei cei "mari" amalgamati bine de catre antrenor astefel incat stafetele sa fie echitabile pe categorii de varste au deschis gala cu cea mai grea proba, fluture sau delfin, e acelasi lucru. Dani era ultimul din stafeta lui....pozitie f grea si de importanta, fiind cel care duce la final munca tuturor, iar el chiar s-a straduit din rasputeri. Mi-a placut f. f. mult vazandul ca pe ultimi metri el fiind primul la o distanta insa f mica de cel ce venea din urma a tras cu toata fiinta lui pt. a pastra locul I al stafetei lui, s-a alungit bietul pana la refuz::)) si...a castigat, yesss! Am fost surprins placuta pt. ca Dani sincer nu este genul de sportiv dedicat 100% sportului si care face orice pt. a castiga, adica el e pe principiul..mi-am imbunatatit timpul? E super OK! Dar acum a tras ca niciodata. Concluzia? Cand simt pe umerii lor responsabilitatea nu atat pt. propria persoana cit pt. un bine colectiv sunt f. motivati si se pare ca dau totul  pt. a nu-si dezamagi colegii. Desi inotul este un sport unde concurezi tu si cu sutimile de secunda, ei la varsta lor se considera de fapt o echipa care se antreneaza impreuna, se distreaza impreuna si  poarta cu mandrie treningurile, tricourile, casca si gentile cu sigla clubului.
    Rand pe rand s-au succedat toate tipurile de stafeta in ordinea: fluture, spate, bras si liber. Fluture si liber castigate de stafeta lui Dani. S-au alternat si sportivii in sensul ca 2 stafete cei mari apoi 2 cei mici, care au fost un deliciu in special cei foarte mici, unii inotau dar aveai senzatia ca se ineaca in aplauzele multimii:)...super simpatici.
      Partea a doua a fost rezervata acrobatiilor, adica: apar smecherii cei mari imbracati cu tricourile echipei iar unul chiar in hainele lui Mos Craciun si...ati ghicit cred, a urmat inotul imbracati:) regula era ca fiecare sa faca acrobatii pe culoarul lui pana se ajungea in cealalta parte a bazinului. Ce sa mai zic, delir total: unii se rostogoleau in apa, altii isi bagau ambele maini in aceeasi maneca, altii calareau in apa niste caluti de burete, se inota in cele mai ciudate stiluri. Dani sa transformat intr-un surub si de la un capat in altul al bazinului a inotat rapid spate/burta/spate/burta...ma mir ca nu a ametit:) la bazin totul s-a terminat cu cei mici care la capitolul acrobatii tot stafeta, tot imbracati, dar fiecare cand ajungea la capat trebuia sa-si dea jos tricoul...UD...si cel de sus care urma sa sara trebuia sa reuseasca cat mai repede, normal, sa imbrace acelasi tricou si apoi sa plonjeze in apa...va dati seama ca alt delir:):)
    Odata terminata "competitia" in acelasi complex sportiv dar in zona tenis unde este o sala incapatoare a urmat masa tip cocktail cu totii impreuna, bine, normal, copii intr-o parte parintii in alta:). Dupa ce s-a povestit cate-n luna si cate-n stele concomitent cu gustarea potoalelor:) wow de cand nu am mai folosit termenul asta!!!!! a fost adus un ecran unde au fost proiectate pozele copiilor de pe la diverse concursuri inclusiv nazionalele care anul acesta au fost la Montecatini Terme. Printre rasete si aplauze, desi repet inotul inseamna o lupta infernala cu sutimile de secunda sunt totusi o echipa si asta este si meritul unui spirit liber si nu supra fortat de succesul obtinut cu forta si prin orice mijloace...vorbim totusi de copii care pun pe primul loc scoala dar fac si sport de performanta, dar o performanta asociata obligatoriu bucuriei de a face sport si a libertatii de a avea propriul tau ritm...lucru care de fapt este si motto-ul clubului.
       Si pentru ca toata manifestarea s-a realizat sub egida lui Mos Craciun nu puteau lipsi darurile, care bineinteles s-au conformat sportului practicat de juniori. Cadourile din partea sponsorilor de fapt au constat in rucsaci noi, prosoape, tricouri, casti de inot, ochelari de inot ecc. toate cu sigla clubului si personalizate cu numele copiilor. Stia Mosul ce stia avand in vedere ca ultimele accesorii primite erau deja in faza de degradare.

Sarbatori in Romania

                 Am revenit in cizma dupa aproape 3 saptamani petrecute in Romanica. Am revenit dar... nu mi-am revenit inca in totalitate, si se pare ca nici restul clanului Panaite, adica una bucata copil si sot. Ce pot sa spun? A fost bine acasa, chiar foarte bine in ideea ca pt. mine Romania acum inseamna revederea cu parintii si aferentul rasfat emotional si culinar, intalniri programate pe zile si pe ore cu prietenii prin baruri, casele lor si mai nou cele 2 mall-uri din Arad. Si sa nu credeti ca ma limitez doar la Arad ci am migrat putin mai la sud la iubita mea Timisoara pt. revederea cu socrii (unde dealtfel am petrecut cu intreg familionul Craciunul) si cu prietenii care in acelasi timp sunt si finii nostri. Intalnirea cu prietenii de tot felul, adica si mai apropiati si mai putin apropiati este ca o oaza pt. mine, se deschide acea usa a copilariei sau primei tinereti:) cu avalansa de amintiri amuzante sau acel "tu mai stii ceva despre..Ionica de ex?" ca mai apoi fiecare sa vina cu mici fragmente prin care construim ca intr-un film viata colegului si/sau prietenului, dupa caz. E chiar hazliu, cred ca toti facem asta si daca suntem in acelasi oras si nu am mai vazut demult pe cineva. Intalnirile intre fete in schimb sunt altceva:) Adica: la mall-ul Atrium ( ca deh, daca sunt 2 tre' sa specifici la care:::))) mi-am dat intalnire cu o fosta colega de gimnaziu...da ati citit bine, cu care insa m-am mai vazut ocasional prin Arad de vreo 2-3 ori. Chiar cand am ajuns m-a sunat al meu sot si i-am explicat unde ce si cum sunt. Peste vreo 4 ore, vazand el ca nu mai dau nici un semn de viata cum ne inteleseseram de fapt, tel. nu-l auzeam, asa ca s-a prezentat personal la barul respectiv, unde noi inca eram la faza de povesti. Ce sa spun ca era naucit bietul om. Dupa prezentarile de rigoare, in timp ce povesteam el incepea: "auzi, dar voi chiar de atunci stati tot aici sau v-ati mai plimbat si pe la magazine" si asta de vreo 3-4 ori la rand. Era terminat, nu putea nicicum sa priceapa cum dreaq am putut sa stam 4 ore pe canapea la povesti::))
               Si mai e ceva...WOW... de la Arad la Timisoara am mers pe AUTOSTRADA!! Da, da...cei din diaspora care nu ati avut inca privilegiul, intre Arad si Timi e practicabila autostrada. Sincer nu ma gandeam ca am sa apuc momentul. Ma rog, bineinteles ca nu e inca gata cu toate fasoanele, marginile sau toate iesirile dar e chiar OK. Totusi , prin faptul ca la TM iesirea este la Giarmata, hm, utilitatea o vad mai mult pt. cand va fi gata tronsonul pana la Deva. Da, sunt carcotasa stiu!:)
                Craciunul dupa cum v-am spus cu tot alaiul la Tm iar revelionul la un restaurant in Arad. Ce puteam  face altceva in Romania in aceasta perioada a anului decat sa....cred ca majoritatea ati ghicit ...sa MANCAAAAAM!!!!! Dupa fiecare masa imi spuneam: gata, altceva astazi nu mai bag in gura. Cred ca asta dura vreo 2-3 ore dupa care se intampla ori sa fim la cineva pe care bineinteles nu puteai sa-l refuzi, ori din nou acasa unde mama cu ale ei muraturi teribile nu facea decat ca gandul sa-mi sara din nou la mancare. Si aici vorbim de chestii traditionale, da? Adica fripturi, carnati, racituri, sarmale, salate cu maioneza, cozonac si o gramada de prajutuuri. Nu cred ca pot sa gasesc un cuvant potrivit care sa descrie cu exactitate modul si cantitatile de alimente care le-am bagat la ghiozdan. Eu stiind problemele mele cu digestia apelam in mod invariabil la un al doilea desert format din bombonele gen: Triferment, Bilicol, Anghirol ecc.
                Revelionul a fost unul de restaurant cu o mana de prieteni. Mancarea, nu ca ma interesa in mod deosebit dar a fost dezastruoasa si oricum pe fondul exceselor culinare mai sus prezentate ne-a facut poate chiar un servuciu:) dar noi ne-am distrat pana pe la 4:30 dimineata cand am decolat cu totii. La 12 bineinteles sampania si artificiile primariei pe care chiar le-am vazut si au fost frumoase, restaurantul cu pricina fiind in zona. Dupa consumarea sampaniei, a fost deajuns ca unul dintre "colegii de distractie de la masa vecina" sa sparga paharul golit, ca ne-am pus cu totii pe treaba si pe spart paharele ca deh...cioburile aduc noroc, si cum ne dorim intotdeauna la trecerea dintre ani un an mai bun decat precedentul, norocul ajuta nu? Bietii ospatari ce sa mai zica:)
                Pt. mine noaptea nu s-a terminat aici, in sensul ca impreuna cu prietenii nostri de la TM care au ramas la noi peste noapte, ne-am dus frumos spre casa. Dar conform traditiei, intotdeauna cand se intampla sa doarma la noi se facea in felul urmator: fetele cu fetele (bineinteles in dormitor) si baietii care pe unde apuca, in cazul de fata unul in sufragerie si altul in camera lui Dani, care si el la randul lui a petrecut revelionul cu prietenul din dotare la casa acestuia. Si ajungem din nou la discutia intre fete care a durat pana aproape de ora 8:)
          Nu are rost sa spun cum ma simteam a 2-a zi, si mai apoi si a 3-a zi. Au plecat vremurile cand de la chef se ajungea la cursuri::))
         In 4 ianuarie este ziua mamei mele. Este o adevarata bucurie pt. mine ca in fiecare an de ziua ei reusesc sa fiu in tara. Am sarbatorit cum e si normal in familie,  in aceeasi formula ca la Craciun adica inclus socrii si 1 bucata cumnata. A fost frumos, o ultima masa (din nou mancaree!!!) in familie inainte de intoarcerea la realitate cum zic eu, adica intoarcerea la viata de zi cu zi pe care insa chiar o asteptam. Eu ador perioada sarbatorilor, dar la un momentdat acea lancezeala oricat de placuta ar fi, nu te face decat sa-ti doresti sa te intorci la indeletnicirile tale de zi cu zi dar de data aceasta cu bateriile incarcate.
       Pentru mine asta a devenit Romania: o reincarcare a bateriilor prin mult asteptata reintalnire cu familia, infinitele vizite pe la prietenii dintotdeauna sau o revedere cu toti cei cu care-mi face o reala placere sa ma vad, o visionare a "ce s-a mai facut nou pe la Arad si/sau Timisoara", o sesiune rapida de shopping pe la noile mall-uri, o permanenta comparatie cu ceea ce stiam si ceea ce gasesc (nu intru acum in aceste detalii:) si oricum o perioada de relaxare maxima intr-o lume complet haotica si stresanta:)