17 decembrie

      De ce tocmai aceasta data? Pentru ca este, sau mai corect a fost ziua mea:) O sambata superba la propriu cu un soare stralucitor de dimineata chiar daca cu ceva colti:)  care a inceput intr-un mod minunat, si conform traditiei cum ca" ziua buna se cunoaste de dimineata" speram intr-o zi chiar frumoasa - pt. ca sa fim seriosi, nu intotdeauna de ziua ta e totul minunat. Cum in Italia fiimiu se duce la scoala si sambata, normal si logic trezirea este in jur de 7:20 pt. el. Fiind sambata, conform regulii nescrise din codul familiei Panaite, se trezeste doar sotul meu la acea ora, desi nici eu nu mai reusesc sa dorm in adevaratul sens al cuvantului. In acea dimineata in schimb dormeam bustean si intr-o usoara sperietura m-am trezit cu un cor de "La multi ani!" cantat pe 2 voci::)) adica de amandoi cavalerii mei. Scena a fost de o reala tandrete pt. mine si mi-a aratat cat de importanta este - iubirea...in toate formele ei de manifestare. Deci chiar daca acum sunt blonda si s-a comentat mult in familie pe tema asta, pt. ei se pare ca am ramas aceeasi...asta ca o gluma bineinteles:)
      Dupa ritualul cafelei de dimineata pe care eu il ador (asezonata cu biscuitii Molinetti de care am devenit dependenta:) , adica stat impreuna cu Miki la o cafea ...cu povesti...cu planuri...cu misto-uri si alte cele pe fondul stirilor diminetii, prima parte a zilei s-a scurs linistita: copil la scoala, sot la cabinet eu..pe facebook si la telefon. Telefon stiu ca intelegeti, dar Facebook?? Da, nu dati cu pietre, chiar am simtit o reala placere cand mi-am vazut pagina cu urari de "La multi ani" de la colegii si prietenii unii de peste mari si tari adica atat din Ro si It cat si ...de peste tot. Uite o chestie buna pe care o face FB prin faptul ca iti apar zilele de nastere ale prietenilor Fb. Asa reusesti sa transmiti un gand bun, un la multi ani sau mai stiu eu ce cu ocazia sus numitului eveniment si nu numai. Chiar daca virtual, se mentin astfel legaturile de prietenie sau pur si simplu legatura cu anumite persoane care persista in ciuda distantei sau a timpului. Gata acu' cu osanalele aduse FB care ca si orice lucru si/sau fiinta pe lumea asta are pe langa calitati si defecte, ma rog fiecare in proportii variabile:)
      La pranz era planificata o masa in oras alaturi de un bun prieten, preotul de fapt al bisericii ortodoxe romane din Cuneo, stiti vorba aceea...preotul si doctorul :) Atat el cat si al meu sot erau ocupati pana la o ora destul de tarzie, intre timp urechile mele si ale pruncului care de la scoala ajunge la ora 13 s-au lungit pana aproape la refuz. Intr-un final, apropiindu-se ora 15 cand aici se inchid toate restaurantele (prin asta inteleg si pizzerii, trattorii, osterii ecc. tot ce inseamna local de mancat) solutia a ramas restaurantul chinezesc care pe principiul pilelor (adica ii cunoastem si noi si prietenul) si cu norocul pe noi in sensul ca bucatarul mai era inca ne-au mai servit la acea ora. La finalul mesei, dupa o ghiftuiala pe cinste, ma gandeam cu groaza ca peste cateva ore va trebui sa mananc din nou pt. ca seara era planificata tot la restaurant de data aceasta cu alti prieteni si cu copii din dotare.
       Seara a venit pe nesimtite si ca de obicei in cazul meu, din timp suficient m-am pregatit pe ultima suta de metri, adica ceva machiaj si  cantarirea diverselor toalete caci niciodata nu voi fi femeia care stie din timp cu ce se va imbraca sau se hotaraste imediat ce deschide dulapul..that's me:) Intr-un final m-am decis..tot pantaloni::))

Wow, nu stiu de ce au iesit pozele asa, nu stiu aici pe blog sa le intorc:)  Daca stie cineva, heeelp!!

        Restaurantul cu pricina este al unor sicilieni, este mare si stilul modern, cum mai rar vezi pe aici prin zona unde sunt foarte apreciate restaurantele intr-un stil mai antic, asa sunt piemontezii. Fiind cum am zis sicilieni, ceea ce merita mancat la ei este pestele in larga lui acceptiune,adica incluzand aici crustaceii si toate fructele de mare. Cu exceptia unei singure persoane de la masa, toti au optat pentru peste inclusiv tineretul taurin cum numesc eu copii::)) iar eu binenteles am recidivat la aperitiv cu un platou de stridii pe care le ador...chiar daca poate multi dintre voi veti stramba din nas. Am momit-o si pe prietena mea care nu mai gustase pana atunci si se pare ca am mai cooptat un amator de ....cruditati:) Seara a fost una vesela si relaxanta si ne-am simtit intr-adevar f bine.

   Concluzia: iti trebuie atat de putin sa te simti bine, ajunge sa fii  inconjurat de cei dragi!

    Am vrut sa inchid acest post, am cam ajuns la finalul povestii dar nu pot sa nu amintesc de cadoul pe care l-am primit de la sotul meu: un inel de aur alb cu diamant. Nu o spun ca sa ma laud, dar chiar daca e vorba de ceva material si se spune ca dragostea nu consta in cadouri, uite eu m-am simtit inca o data f iubita cu acest cadou. Sunt mandra de el (si de sot si de cadou:) pt. ca desi imi plac f mult bijuteriile nu m-am gandit niciodata sa cheltuiesc o suma atat de consistenta pe un inel cu un diamant de jumatate de carat si mai ales culoare E... cunoscatorii stiu ce inseamna asta, acum am invatat si eu ce si cum e cu diamantele astea. Poate pt. unii poate parea penibil ca povestesc asta, chiar nu imi pasa daca cineva gandeste asta, pentru mine a fost un gest extraordinar pt. ca nu este vorba de un cadou facut de un baiat de oras unei pitipoance (ca sa vorbesc si eu in ton cu vremurile) ci este vorba de...sotul meu care s-a gandit la un cadou de exceptie::)) Iti multumesc din suflet Miki! Si din nou am sa spun vorbe mari...chiar daca cadoul este costisitor, gestul conteaza in ideea ca a te gandi sa faci un asemenea cadou sotiei dupa aproape 15 ani de casatorie spune multe despre relatia noastra si asta este ce ma face intr-adevar fericita.
    Si ca sa termin intr-o gluma...un avantaj al trecerii anilor si al inaintarii in varsta este faptul ca primesti cadouri mai costisitoare de la sot:::)))
   

De cealalta parte a firului ierbii

Da, e adevarat,  am disparut o vreme din peisaj si nu numai pt. ca am avut multa treaba. Si asta, e adevarat! Oricum intotdeauna parca inainte de perioada Craciunului  toata lumea vrea sa recupereze ce nu a facut tot anul pe ultima 100m ....sau ma rog, asa mi se pare mie. Totusi am disparut o vreme de pe firmamentul blog, net, online, tot ce vreti voi ....din cauza unei tragedii peste care parca nu pot sa trec, adica incerc. Viata, asta e, merge inainte si asa si trebuie, insa cateodata exista niste clipe cand pur si simplu te trezesti suspendat ca intr-o bula de sapun ce pluteste deasupra cotidianului.
Este vorba despre varul meu, Dan. Poate unii dintre voi il cunoasteti si ii cunoesteti si povestea, mai pe scurt sau mai in detaliu. Nu am sa intru in amanunte si sa povestesc despre viata altei persoane. Ideea este ca a plecat insa mult prea repede de langa frumoasa lui familie si de langa noi toti. De multe ori parca nu poti sa realizezi pur si simplu ca asa ceva se poate intampla unei persoane atat de vesele, atat de pline de viata si care prin impozanta lui statura iti sugereaza o forta si o putere parca superioara cu mult altora. Se pare insa ca este doar o impresie. Orice i se poate intampla oricui, indiferent de varsta, de starea de sanatate intr-un anumit moment, de felul de a fi , de forta si puterea afisata, de meserie sau de statutul social. Era genul de om extraordinar de deschis catre altii, pus mereu  pe glume, iubea pur si simplu oamenii. Era intotdeauna inconjurat de multa lume pt. ca emana un fel de buna dispozitie contagioasa si cel mai important, niciodata intalnindu-te chiar si pe strada cu el, nu se termina totul cu un salut. Avea in permenenta un zambet, o energie covarsitoare poate pentru unii, o vorba si o inima mare pt. absolut fiecare. A trecut si el prin momente dure si serioase in viata lui, care daca le comparai cu problemele tale de care poate te plangeai in mod justificat sau nu, oricum erau mizilic in comparatie cu ale lui, si tot el era cel care te tragea in sus, tot el era cel plin de elan, plin de viata, impins de dorinta de a depasi cat se poate de repede momentele dificile si de a merge cu fruntea sus, plin de optimism si cu multe planuri de viitor mai departe. Nu poti crede ca unui asemenea om la varsta de 42 de ani i se poate termina firul vietii intr-un mod atat de brusc si...stupid as putea spune.
Chiar daca niciodata nu ne vedeam extraordinar de des din motive diverse si de cele mai multe ori justificate, el si familia lui au fost de cand ne cunoastem f. aproape de sufletul meu (si asta este o alta poveste, in sensul ca...da, suntem verisori insa nu ne-am cunoscut dintotdeauna ci prin intermediul unei matusi venite de la Bucuresti care de fapt ne-a prezentat unii altora...ma rog, chestii ciudate de nemosag).
 In august, inainte de a pleca spre Romania l-am innebunit pe sotul meu cu fraza..."cand ajungem in RO trebuie sa-l sunam pe Dan si sa stabilim o seara sa ne vedem, si asta neaparat". Azi asa, maine asa pana al meu sot la un moment dat imi zice..."bai ai innebunit, am stabilit odata, stiu, cand ajungem il sunam si ne vedem, ce tot imi repeti asta, ce e cu tine". Si asta s-a si intamplat, am vorbit cu el, data era stabilita la cateva zile dupa convorbire, sa ne vedem ambele familioane ecc . Din pacate insa acea zi nu am mai venit pt. ca intr-o zi care parea ca si oricare alta, mergand si el ca omul normal la servici o problema cardiaca se pare, l-a bagat direct in coma din care insa nu s-a mai trezit, iar saptamana trecuta a trecut intr-o alta lume...poate mai buna pt. el. Sotia lui a ajuns o umbra din ce imi spune mama, iar la suferinta ei si a copilului sincer nici nu pot sa ma gandesc, sper doar ca in timp sa gaseasca puterea sa mearga mai departe. Ce mi-e ciuda este ca pur si simplu as vrea sa pot sa fac ceva si sa o ajut in aceasta privinta dar stiu ca nu sta din pacate in puterea mea pe deplin, nu exista cuvinte care sa aline aceasta durere, dar desigur ca puterea de a trece peste aceste momente ingrozitoare vine de la Dzeu si de la persoanele din jurul tau care cu putinul pe care il pot face standu.ti alaturi, fara sa-si dea seama poate sunt temelia care sta la baza vietii lor de acum incolo.
Bun, eu avand meseria de medic, sincer stiam atunci  in august ca sansele lui de supravietuire sunt minime iar colegii din spital mi-au confirmat acest lucru. Dar cand este vorba de o persoana apropiata, acesta este un lucru de neacceptat, si te agati precum un nestiutor in ale medicinei de orice speranta si astepti ca miracolul sa se produca, te rogi ca el sa faca parte din acele exceptii despre care citesti atat in tratatele de specialitate cat si in ziarele de o anumita factura. Asa si eu, speram din tot sufletul ca prin puterea care l-a caracterizat intotdeauna sa reuseasca sa treaca peste barierele impuse de stiinta...de fapt asa cum exista nenumarate cazuri de treziri imposibile din coma fara nici o explicatie stiintifica asa ne agatam noi ca si iedera de asemenea speranta, mai ales ca la un moment dat activitatea cordului s-a imbunatatit considerabil. Al meu sot imi spunea intr.o zi ca pur si simplu pentru faptul ca nu putea accepta ideea ca Dan sa nu depaseasca momentul, era convins de faptul ca se va face "bine" intr-o zi...undeva, candva nu se stie, dar totul va fi OK. In august, cand eram inca in RO si eu mergeam la spital, Miki nici nu vroia sa intre sa-l vada, a intrat o data apoi a stat doar pe coridor. Imi zicea ca el asteapta momentul cand se trezeste, ca nu il poate vedea asa.
Fiecare dintre noi trebuie sa isi gaseasca puterea din ceva: unii din religie, altii din anumite convingeri sau oamenii din jur, altii din dragostea pentru copil sau inclusiv din dragostea purtata persoanei disparute. Nu stiu in ce va gasi puterea sotia lui, cunoscand-o insa imi imaginez ca in ultimele 2 si in Dzeu, insa imi doresc din tot sufletul sa pun o caramida la viata lor de acum inainte. Multe persoane pur si simplu nici nu stiu ce sa spuna altora in asemenea momente si prefera sa se tina deoparte, stiu asta pt. ca am avut si eu asemenea momente, acum insa consider ca este f.f. gresit. Unul dintre lucrurile de care zic eu ( si nu doar eu) ca ai nevoie pentru a-ti relua viata este caldura celor dragi, fie ca sunt familie, fie ca sunt prieteni sau pur si simplu cunostinte chiar viitori prieteni.
De fapt, vorba proverbului "prietenul la nevoie se cunoaste".

Parfum de lavanda

             Azi e luni....nu este miercuri.... imi zise colega::)) Asta se intampla bineinteles miercuri dimineata la servici. Evident ca mie mi se parea ca e luni dar sa stiti ca nu eram singura. Avand in vedere ca  Italia sarbatoreste pe 1 noiembrie ziua tuturor sfintilor, sarbatoare mare monsher iar drept dovada onor guvernul a decis ca: marti - 1 nov.  locuitorii cizmei isi pot lua liber si in ziua de luni care va fi recuperata bla bla bla...cunoasteti textul, adica se face "ponte" in traducere literara pod in sensul de legatura intre weekend si ziua libera de marti...in traducere libera: nu te du fraiere luni la servici avand in vedere ca marti esti liber si prelungeste-ti deci weekendul cu inca 2 zile. In capul meu asta a sunat cam asa: 4 ZILE DE VACANTAAAA!! Am dat o ocheada rapid pe google map, am facut un cerc cu raza de aprox. 400 km in jur si am vazut ceea ce ne era necunoascut: France/Provence...adica zona AIX EN PROVENCE, MARSEILLE SI AVIGNON. Inca mai am in cap cantecul pe care ne invatase profa de franceza: "Sur le pont d'Avignon/l'on y dance" ecc...mai departe cantati voi ca eu deja am ragusit:). Dupa ce am cerut si parerea clanului care a aprobat destinatia, m-am apucat de bagaje ...si sa stiti ca de data asta am fost f f "cuminte", adica bagajele mele au fost in limitele bunului simt pt cele cateva zile:) si bien sûr ca inainte am studiat ce avem de facut, de vazut si de mancat. Am vizitat f multe locuri insa nu am sa va povestesc tot pt. ca nu am talentul ca din vorbe sa va pot face sa vedeti cu ochiul mintii ceea ce ne-a incantat pe noi. Ideea este ca am sa incerc prin experienta noastra sa fiu un fel de ghid turistic pt. cei care vor merge vreodata in zona si sa stiti ce trebuie neaparat bifat:)

              Ziua 1: Sambata am reusit sa plecam doar pe la 4...aici din pacate juniorul merge la scoala si sambata. Ca sa nu fac un ocol de vreo 150 km ca sa mergem numai pe autostrada, am apucat-o pe drumul pitoresc din Alpii Maritimi (asa se cheama cei din zona:) pana la Ventimiglia, ultima localitate inainte de intrarea in Franta. Aici am oprit pt. ca ne-am dat seama ca  toti 3 eram "foamea-n gat" asa ca am ochit o terasa ce schimba pareri fata-n fata cu marea si ne-a cucerit atat print pozitie cat si prin simpatia ospataritei care la urma sa dovedit a fi din Petrosani....lucru nimic neobisnuit dealtfel in Italia sa intalnesti romani lucrand in baruri si restaurante. Ce sa spun...era 1 noiembrie si pe la 5-6 seara pe malul marii erau 20 grade, am respirat aerosoli la greu si mi-am umplut sufletul cu... sunetul marii pe care eu o iubesc nespus. Drumul apoi pe autostrada a fost nasol, se inainta f. greu, multe cozi pt. ca lumea fiind libera, normal ca nu am avut doar eu ideea unei mici vacante::)). Deci taras grapis am ajuns pe la 10:30 seara in Aix (drum pe care in mod normal il faci in max. 4 ore). pana am gasit hotelul...cazare...ecc, asta e ziua a fost destinata drumului.

AIX EN PROVENCE

               Ziua 2: AIX EN PROVENCE-  Nu cred ca am cuvinte sa spun ce mult mi-a placut orasul asta.. Un oras tipic provensal situat la nordul Marsiliei, care semana pur si simplu cu un curcubeu de sunete si culori pastelate . Razele timide ale soarelui matinal  se strecurau printre  imensii platani care iti insotesc pasii pe bulevardele semipietonale,  multitudinea de fantani arteziene cu o arhitectura specifica te duceau cu gandul la vechile curti regale franceze din romanele de capa si spada pe care le sorbeam in copilarie, cladirile colorate in culorile toamnei perfect asortate cu frunzisul platanilor, mirosul de lavanda  te imbia de absolut de peste tot iar istoria locurilor  ii este prezentata turistului si nu numai la fiecare pas. Eu asa o atmosfera romantica, colorata , inmiresmata si relaxata nu am mai gasit-o demult...in special la un oras de marime mica/medie. Nu includem aici Parisul, Roma ecc care sunt un alt fel de muzee in aer liber, mai mari, mai tumultoase si care in zumzaitul specific iti ofera o ambianta unica. Un alt lucru care l-am admirat a fost...nu veti crede...periferia. Da, periferia! Ador orasele in care exista locuri frumoase, cu bulevarde  largi strajuite de pomi (platani aici din nou) , cu cladiri frumoase si unde iti dai seama ca esti la periferie doar uitandu-te pe harta. In ziua de astazi eu zic ca rar mai intalnesti asa ceva.

                    De peste tot ti se spune ca aici s-a nascut a trait si a pictat  impresionistul Paul Cézanne. Pictura pentru mine si la fel pt. consort nu este deloc un punct forte, dar mergand pe urmele lui Cézanne mi s-a reconfirmat convingerea ca nu e niciodata prea tarziu in viata sa mai inveti cate ceva. Ca am mers pe urmele pictorului  nu o spun doar la modul figurat in sensul ca pe strazile din Aix sunt inscrise pe asfalt chiar traseele lui obisnuite prin oras prin intermediul unor cuburi aurii cu inscriptia Paul Cézanne care le observi din 10 in 10 metri pe asfaltul pietonal. Totul aici respira arta, de la cladirile colorate in culorile toamnei la arhitectura fantanilor seculare (exact, unele au cateva secole de cand ne povestesc istoria stradutei pe care o pazesc), de la artizanatul care te incanta de la prima ocheada la arta femeilor de a fi ...chic cu o simpla palarie sau sal care ii da acel aer de... french famme fatale. Bineinteles ca exista si un muzeu de pictura si sculptura: Muzeul Granet, pe care vizitandu-l ne-am imbogatit si noi cu multe, chiar f multe cunostinte in domeniu. Sincer, eu chiar nu eram deloc amatoare de muzee de pictura, dar mi-a placut enorm. Importante, esentiale chiar pt. noi au fost  explicatiile oferite in acele "receptoare" in care formezi nr. picturii si care de fapt te poarta direct in lumea tabloului respectiv, a pictorului si stilului acestuia, precum si a povestilor care inconjoara fiecare tablou. Noi chiar am savurat din plin tot ce ni s-a prezentat. Acum ce stiu si eu si va pot spune este ca Paul Cezanne a fost o personalitate artistica de prim rang, despre care Pablo Picasso avea sa spuna ca a fost singurul sau maestru si un adevarat parinte  pentru artistii moderni. Viziunea sa artistica a fost diferita de cea a contemporanilor sai, maniera sa de exprimare se pare ca  nu exista in acea epoca, si nu putea fi nici macar imaginata de cei mai multi. A fost sursa de inspiratie pentru artisti precum Picasso si se spune ca el a dat tonul cubismului si artei abstracte. Cezanne este considerat astazi "parintele picturii moderne"....lectia s-a terminat::))

                        Copilul meu la scoala face arte, adica pe langa diverse tehnici de desen invata pur si simplu istoria artei, ceea ce cred eu generatiei mele ii lipseste cu desavarsire , adica vreau sa spun lipseste aceasta instructie din anii de scoala. Mai apoi cine a fost interesat cu siguranta ca s-a instruit in acest domeniu si...bine a facut. Ma bucur mult cand il vad ca trecem pe langa vreo catedrala sau cladire veche si imi spune: mami...vezi arcatele alea ? Stii ca sunt in stilul cutarica pt. ca ....ecc. Mie, care provin dintr-o scoala cu profil real si unde partea artistica cam nu era, mi se pare chiar ceva extraordinar, dar poate ca numai mie.

             Vorbeam despre mirosul de lavanda care te urmareste  peste tot. Adevarat, am vazut inclusiv intr-un restarurant un fel de mancare in care era inclusa si lavanda. Eh asta nu cred ca e pe gustul meu dar experienta m-a invatat sa nu mai dau verdicte pana nu stiu despre ce este vorba cu exactitate...asa ca am sa va spun mai multe daca am sa incerc. Lavanda se gaseste in tot felul de pliculete de material textil care de care mai atragatoare prin miros, forma, culoare sau design. Este simbolul provensal pe care il observi in toate vitrinele, pozele, picturile sau cartile pt. turisti. La fel si greierul, in franceza "la cigale", care populeaza  zona impletindu-si existenta cu cea a lavandei movulii si pe care deseori il gasim chiar desenat sau lipit pe saculetii de lavanda si facut din orice material posibil: plastic, ceramica, portelan, textil. Vinul este o alta excelenta a zonei, dar asta este de fapt o poveste a intregii Frante, alaturi de ritualul de degustare al unui pahar de vin rosu pe una dintre nenumaratele terase care te imbie de pe orice straduta frantuzeasca te-ai afla.
Nu eram o fana a stilului francez pe care pana acum il gaseam doar in carti, realitatea aratandu-mi-se pana acum complet diversa, dar uite, se pare ca de fapt nu am vazut destul....mai exista si orase cu adevarat "Made en France" sau ma rog, Provence:)

AVIGNON - PALATUL PAPAL

PODUL DE LA AVIGNON

 PRIMARIA AVIGNON

Ziua 3 - AVIGNON, 60 km la nord de Aix- Aceeasi nebunie cu alta palarie, adica aceeasi frumusete cu iz de lavanda la o dimensiune mai mica dar cu un palat imens, si un pod de "renume mondial":) Avignon, acum am aflat si eu, a fost sediul papalitatii pe o perioada de aprox. 70 de ani in sec. XIV, substituind astfel orasul etern, adica Roma. Asa numitul "Palatul Papei" a fost construit in mod special pt. a gazdui Papa si suita lui pe o suprafata de 15.000m2 si cu 10 turnuri, de unde panorama orasului este superba. Aici, din nou cu "receptorul stie tot" am aflat parti din istoria zonei, a papilor care s-au succedat in perioada respectiva si pe masura ce inaintam prin palat aflam intrebuintarea si povestile despre fiecare sala in parte. Poate va intrebati daca ne-am plictisit. Deloc! Au stiut sa faca totul in asa fel incat sa-ti mentina interesul la cote cat mai ridicate...la asta au participat si sagetile traseului care te indrumau exact cand trebuie spre cafenelele din varful turnurilor unde te incarcai cu energia cafelei la care se adauga panorama si sentimentul fantastic de fericire pe care il am cand sunt turist. Vorba lui Dani ...de acum cativa ani buni, "mami dar de ce noi nu putem fi tot timpul turisti?::))
              Biletul unic de intrare includea si vestitul pod care traverseaza Ronul si care acum de fapt este  o ruina, adica exista doar pe jumatate si are o mica capela ridicata chiar la mijloc. Ti se povesteste deasemenea istoria construirii lui si istoria cantecelului care a inconjurat lumea si care zice-se degeaba spune "Sur le pont d'Avignon..." pt. ca petrecerile nu se dadeau pe pod ci pe sub, in sensul ca pe Ron treceau multe ambarcatiuni care organizau "chefuri":) la bord "L'on y dance..", deci mai corect se pare ca ar fi fost "Sous le pont d'Avignon...". Avignonul este recunoscut si pentru vestitul vin rosu "Côtes du Rhône" si in mod special "Chateneuf-du- Pape”., vii care s-au dezvoltat tot in perioada papala.
   Si acum sa va spun si ce se mananca bun in Franta...parerea mea? mancarea franceza cu siguranta nu este pe gustul meu. Cu siguranta vei gasi si ceva ce-ti place ca de ex. fructele de mare sau rata cu care nu dau gres niciodata, dar combinatiile lor de alimente si sosuri nu ma incanta. Da, stiu...mancarea franceza e considerata una dintre cele mai rafinate din lume...probabil...dar gusturile nu se discuta:)
PORTUL VECHI - MARSILIA

 PANORAMA DE LA NOTRE DAME DE LA GARDE
CHATEAU D'IF (insulita din departare)

Ziua 4 - MARSEILLE- Si am ajuns si la ultima zi de minivacanta, cam mohorata din punct de vedere meteorologic si pe care nu o prea planificasem, stiam ca Dani a 2-a zi are scoala, mai avea lectii de facut, drumul din nou aglomerat....dar mi-a venit mie o idee::)) Adica, ce-ar fi daca copilul maine nu s-ar duce la scoala ai astfel am putea profita din plin de ultima zi ramasa cu o excursie la Marsilia. Sper ca va dati seama ce urale de fericire mi-au auzit urechile::)) Miki a ramas un pic interzis, adica....cam ce s-a putut intampla cu mamma care este habotnica cand e vorba despre scoala progeniturii si nu prea admite abateri pe aceasta tema. I-am explicat in soapta ca regulile sunt facute ca sa fie incalcate doar cateodata si ca astfel sa te bucuri si mai mult cand le incalci. Corect, nu?:) Concluzia: s-a votat in unanimitate de voturi Marseille !
Apropiindu-ne de imensul oras port, ni se arata in toata splendoarea periferia horror, cladiri parasite, graffitti peste tot, mizerie, fete stranii...brrr, nasol, naspa. De pe net stiam cu totul si cu totul altceva, si cum speranta moare ultima am sperat la niste peisaje mai umanoide. Bineinteles ca asta s-a si intamplat, zona portului vechi, cea de pe malul marii si zona centrala sunt superbe. Ochii ti fura imediat ambarcatiunile de tot felul, de la cele simple, micute si cochete pana la yachturile bogatanilor care nu-ti pot strani decat admiratie...asta e, sunt superbe. Pe trotuar terasele sunt lipite una de alta pe toata lungimea semicercului. De aici se poate admira un peisaj  superb, adica la nivelul solului, mai precis apei sunt ambarcatiunile de care va spuneam iar daca privesti in zare...si in sus, orasul este dominat de o colina (de fapt un munticel) in varful caruia troneaza catedrala Notre Dame de la Garde. Tot uitandu-ne cum am putea si noi ajunge in varf....solutia trecea prin fata noastra, autobuzul turistic. yess....ne-am urcat imediat si turul orasului a fost la indemana click-ului aparatului  foto. Ajunsi in varf...normal....te intampina din nou panorama unui oras imens si care era extraordinara (din periferie se vedeau doar acoperisurile...deci OK:) In catedrala am nimerit in timpul slujbei cand se canta voce + orga. Sublim! Acesta este cel mai potrivit cuvant. Adevarul este ca dintotdeauna am admirat acest instrument, orga, din catedralele catolice. Sunetele ei accentuate de marimea sau mai bine zis inaltimea catedralei au capacitatea de a crea o atmosfera cu adevarat divina. Fantastica era si expozitia de...ceva poze?? am zis eu initial, dar mai apoi ne-am "dumirit" noi ce erau acele poze: de fapt in anumite zile ale anului (30 octombrie) cand se indeplinesc anumite conditii si cand cerul este senin (conditie obligatorie), datorita fenomenului de reflexie a luminii, de la Marsilia se observa un varf din muntii Pirinei care in realitate se afla la o distanta de aprox. 250 km. La vreo 300 m de tarm se afla o insulita cu un castel pe ea numita Chateau d'If, este de fapt insula care l-a inspirat pe Al. Dumas in romanul Contele de Monte Cristo, de fapt de aici i-a venit ideea inchisorii pe o insula. Daca ajungeti pe aici si sunteti consumatori de peste si fructe de mare trebuie neaparat sa comandati mancarea tipica marseilleza = bouillabaise, adica un fel de amestec de cateva feluri de peste gatite cu diferite ierburi la care se adauga langusta sau homar (cu homar e mai scump aprox 50 euro!!!), in mod normal costa in jur de 25 euro. Scump, da, stiu - dar am sa regret enorm ca eu nu am apucat sa mananc, arata fantastic. Unde am mancat noi din pacate se terminase si la ora aceea (14:30) nu mai avea sens sa ne mutam pe alta terasa ( nu peste tot se serveste bouillabaise) pt. ca in Franta la 15:00 se cam inchid restaurantele si risti sa-ti potolesti foamea doar cu sandwitch.
Pe la 6 a trebuit sa ridicam ancora si sa ne indreptam spre casa. Am ajuns super obositi si cu picioare de plumb de la atata plimbat, dar incarcati de energia satisfactiei turistului. Cu siguranta intr-o primavara am sa incerc sa mai ajung pe acolo si sa vad un camp de lavanda....in poze arata fantastic

SI....MINUNATUL CAMP DE LAVANDA

Dieta Dukan

             Uitandu-ma intr-o zi pe mailuri vad un mesaj despre dieta Dukan. Da, auzisem si eu de ea in sensul ca stiam doar ca este propusa de un medic si ca multe "vedete" au apelat la ea cu rezultate bune dar...cam atat, asta era tot ce auzisem. Habar nu aveam in ce consta, asa ca curiozitatea a invins si am intrat in detalii. Cine ma cunoaste stie ca eu in viata mea nu am tinut nici macar 1 singura dieta, dar intrandu-mi mie in cuget si-n simtire ca 2 kg trebuie neaparat sa fie date jos de pe propriul schelet, m-am apucat de studierea problemei. Ideea mea nu este sa va prezint intreaga dieta (no way...e prea mult de scris si prea plictisitor) ci doar sa va aduc la cunostinta principiile acestui regim.

               Faza 1 -DE ATAC -  timp de  maxim 1 saptamana numai si numai proteine...adica doar carne fiarta sau pe gratar (pui, vita, curcan si alti gugustiuci, sunca prefiarta si peste alb), branza slaba, lapte degresat, albus de ou si ciuperci. Tin sa precizez ca asta inseamna ca nu e recomandat nici macar o singura frunza de verdeata, nu legume, nimic ulei sau alte grasimi sau glucide. Cum vi se pare? Eu am zis: ei hai ca nu e nasol avand in vedere remarca de final care suna cam asa: "cantitatile sunt la discretia persoanei" - cu alte cuvinte mananci cat poti si cat vrei, dar f f f important 2 l de apa pe zi. De la atatea proteine tre' sa spalam bine rinichii:)

              Am zis nu e nasol. Dzeule, dar e ingrozitor! Dupa 2 zile de dieta, cand vad carne aproape mi se intoarce stomacul pe dos iar de iaurt degresat mi s-a acrit de-a dreptul. Dar azi, a 3-a zi dimineata:) 1,5 kg s-au dus. Hopaaa, mai un pic si ajungem la faza 2. Ceea ce ma face sa merg inainte este faptul ca sunt de acord cu principiul dietei , ma rog asta in cazul unei persoane perfect sanatoase si oricum sunt constienta ca pt. mine este doar un moft, dar un mod sigur de a da cele 2 kg jos, pe care sincer nu reusesc sa le topesc desi de 2 sapt. masa mea de seara este o ....gluma:)

              Principiul dietei? Pai haideti sa va spun ce stim deja ca alimentatia universala este compusa din doar trei elemente: glucide, lipide si proteine. Dieta are la baza diferenta enorma prin care corpul nostru consuma 100 de calorii de zahar vs. 100 de calorii de unt vs 100 de calorii de peste de ex.
    1. Organismul nostru asimileaza glucidele (care furnizeaza aproximativ 50% din ratiile zilnice de energie) extrem de repede si de usor. De asemenea, asimilarea glucidelor faciliteaza secretia de insulina care in mod direct favorizeaza producerea si stocarea de grasimi. Planul Dukan exclude glucidele in intregime in faza de atac. Adica nu tu fructe, miere, cereale, paine, paste fainoase, orez, leguminoase si bineinteles alcol.
   2.  Si asta e fraza acestui Dukan care mi-a placut la nebunie “Nu putem pierde grasimea noastra daca mancam grasimile altora!” Nu e tare?! Deci dupa cum deja am invatat in scoala, lipidele provin din doua surse: grasimile animale si grasimile vegetale (uleiurile) sau asa numitele alimente oleaginoase: nuci, alune, fistic, seminte de floarea soarelui sau dovleac. Au pe departe cel mai mare continut caloric si desi corpul le asimileaza mai incet decat carbohidratii (glucide), sunt asimilate mult mai repede decat proteinele.
    3. Digestia proteinelor este cea mai lunga si laborioasa din toate categoriile de alimente. Ii ia organismului nostru peste trei ore sa dezintegreze si asimileze proteinele, fiind necesara o activitate de digestie laborioasa.  Aceasta munca de extragere este costisitoare organismului nostru: digestia proteinelor consuma 30% din caloriile de proteine mancate. Astfel de ex.  pentru o bucata de proteine cu 100 de calorii corpul nostru consuma 30 de calorii in procesul de digestie si ramane doar cu 70 la final. In plus, durata lunga a asimilarii augmenteaza senzatia de saturare si te face sa te simti plin mult mai repede si pentru mult mai mult timp.

Din cele trei mari categorii de nutrienti universali, lipidele, glucidele si proteinele, doar acestea din urma sunt indispensabile. Glucidele sunt nutrientul cel mai putin important dintre cele trei deoarece organismul nostru poate sa produca glucide, adica zahar, din carne sau din grasimi. De aceea atunci cand nu mancam glucide, in mod automat corpul nostru dezintegreaza grasimile stocate pentru a le transforma in glucide (adica de aceea pierdem atat de repede greutate cand nu consumam glucide!). De asemenea, corpul nostru este foarte expert in fabricarea si stocarea de grasimi din carne, etc. (mai ales pentru cei dintre noi care incearca sa slabeasca ). In schimb, sistemul nostru muscular, globulele rosii, cresterea parului si pana si functionarea memoriei sunt operatiuni pentru care organismul necesita proteine – un minim zilnic de un gram de proteine pentru fiecare kilogram cat cantarim.
In cazul in care nu oferim organismului nostru suficiente proteine acesta incearca sa le obtina din rezervele sale: in principal din muschi, piele si oase. De aceea este extreme de periculos si nerecomandat sa urmati regimuri de lichide, sau regimuri doar de fructe, etc, pentru perioade indelungate de timp.
Dar, pentru fiecare specie amestecul ideal al acestora recomandat difera. In cazul omului, amestecul este de 5-3-2: adica 5 parti glucide, 3 parti lipide si 2 parti proteine. Astfel, atunci cand consumam acest amestec este cel mai usor pentru corpul nostru sa digereze si asimileze alimentele, adica sa se ingrase. Astfel, putem deduce ca modificarea acestor proportii va duce la perturbarea digestiei si absorptiei de calorii. Si bineinteles, putem deduce ca daca vom consuma doar unul dintre aceste alimente, absorptia de calorii va fi cu atat mai redusa.

Singurul nutrient indispensabil pentru functionarea organismului nostru sunt proteinele. Sub acest principiu a fost nascut deci regimul Dukan. La acesta se adauga bineinteles pt. o si mai mare eficienta activitatea fizica (recomanda in mod special mersul pe jos), numita din nou cu o fraza perfect adecvata : "al doilea general al armatei care conduce razboiul impotriva greutatii" - mai multe informatii daca chiar va intereseaza le gasiti cu siguranta pe site-ul dietei.

Fazele urmatoare, 4 la numar sunt mult mai umane, adica paleta de alimente permise se mareste incet dar sigur. Aceasta prima saptamana este in schimb NASHPA RAU!!!

V-am facut capul calendar ...stiu...asta daca ati avut nervi sa cititi::)) Ideea este ca am vrut sa va explic de fapt in cateva cuvintele principiile unei diete eficiente zic eu. Celelalte faze le cititi singuri in cazul in care va intereseaza, dar ceea ce m-a determinat sa o urmez a fost si faptul ca pentru a te mentine la greutatea la care te-au adus primele faze, faza a 4-a presupune 1 zi in fiecare saptamana de regim (cica joia ar fi perfect:) DOAR PROTEINE si in fiecare zi 3 linguri de tarate de ovaz.

Sigurat nu am sa duc dieta pana la sfarsit pt. ca ea oricum in forma ei completa se recomanda celor care vor sa slabeasca in general mai mult de 10 Kg. Faza hiperproteica (cea cu efect maxim de slabire) am sa o tin pt. cateva zile dupa care am sa introduc legumele, grasimile si glucidele si va ramane acea zi pe saptamana de proteine. Cred ca se poate face si iti mentine greutatea la un anumit nivel...adica cel putin asa ar trebui:)

L'aperitivo

      Una dintre "chestiile" pe care pur si simplu o ador in Italia este l'aperitivo , adica in traducere directa ar fi ...sincer nici nu stiu pentru ca nu poti traduce cu aperitiv in sensul ca in romaneste aperitiv= mici gustari care se mananca inainte de felul intai, ceea ce in italiana ar insemna " antipasti", deci clar nu pot sa fac o traducere corecta, dar am sa va spun ce este.
       L'aperitivo  marcheaza de fapt 2 momente ale zilei (aici depinde si de obiceiurile din regiune), adica aproximativ cam 1 ora inaintea mesei (pranz si cina, iar in unele zone doar cina), dar cel mai important este cel dinaintea cinei care are loc intre 6 si 7:30 in Piemonte. Am tinut sa fac precizarea cu regiunea, pt. ca ora cinei difera de la o regiune la alta, adica cu cat te duci mai spre sud cu atat este mai tarzie, noi cum suntem in nord ora cinei ar fi 7:30 - 9:00 (si adevarul e ca multi se si tin de ea, evitand orele mai tarzii pt. a se inbuiba din motive de... obiceiuri sanatoase pe care piemontezii le respecta ca pe o biblie).
       In acest interval de timp brusc si dintr-o data vezi ca pur si simplu barurile se umplu de oameni de toate varstele care comanda un pahar de bautura alcolica sau analcolica si acesta li se aduce impreuna cu 1-2 farfurii de "stuzzichini" adica de tot felul de gustari sarate ca sa le numesc asa (grisine cu sau fara ceva sos, masline, felii de salam, branzeturi, salate, focaccia, mici bucatele de un fel de pizza cu aluat gros= pizzette ecc). Unii comanda la masa si se intampla dupa cum v-am povestit, altii (in general daca sunt "singuri si neinsotiti") stau pur si simplu in picoare langa pultul de servire al barului si ciugulesc din toate farfuriile cu bunatati care sunt puse in mod special acolo, si luand scobitoarea (pt. a servi micile portii de gustari) isi umplu ghiozdanul cu de toate dar in general desi partea asta e gratis....culmea!!! pastreaza limitele bunului simt si nu devalizeaza farfuriile, unii de-abia daca ciugulesc ceva (sa fim clar intelesi, si in Italia este aceeasi poveste, daca se da ceva pe gratis... se rade tot:).
       Ce bautura se comanda? Daca e sa fie analcolic: un fel de bauturi putin amare (bitter analcolic rosu si alb sau crodino) iar daca e sa fie alcolic - traiasca vinul spumant (Prosecco, Cartizze, Franciacorta...), vermouthul (Cinzano, Martini), bitter (Campari, Aperol),vin de orice fel sau diverse cocktail-uri. Preferatul meu este Cartizze, un vin spumant tip prosecco dar ceva mai bun....mi se pare mie, si care in acei 100 ml fac o sinteza perfecta a zilei care tocmai sta sa se incheie.
       Ca sa va fac si o mica istorie, termenul de aperitivo la inceput insemna pur si simplu vermouthul care in 1786 la Torino a fost de fapt inventat de catre Antonio Benedetto Carpano care intr-o dugheana din Piazza Castello a facut un vin aromat cu vreo 30 de ierburi aromate si condimente. Doar mai tarziu bautura a fost cumparata de Martini si Cinzano si care mai apoi cu denumirea generica de "Martini" a devenit aperitivul prin excelenta. Cu timpul termenul s-a extins la acest moment al zilei (momente daca ne referim si la perioada dinaintea pranzului...cand de obicei este analcolic dar nu neaparat)cand se consuma de fapt aceasta bautura alaturi de multe altele si care a devenit unul din momentele centrale ale vietii sociale in toata Italia.
       Se vorbeste despre orice (destul de galagios ca doar temperamentul mediteranean este la el acasa) in general insa este un moment de relaxare deci mai rar despre afaceri - eventual acestea se pot stercura la aperitivo della ora pranzului cand activitatea profesionala si cerebrala este in toi. Aici se ia pulsul orasului, din vorba cu X sau Y afli tot, sau ma rog...aproape...un fel de prime time news: politica interna si externa,  fotbal, criza, cele mai tari filme, ultimele masini aparute, moda, ce a mai citit fiecare, noile proiectele orasenesti, ultimele patanii cu politisti (problema internationala), ce au mai facut pustii, distractiile de sezon, ce s-a mai deschis, cine a dat faliment...mai nou...si bineinteles nelipsita uita-te la aia sau la ala::))
       Este un moment cand te intalnesti in general cu jumatatea, cu prietenii, cu o cunostinta mai veche sau pur si simplu cu cineva cu care tocmai te-ai intalnit si normal...fiind ora cuvenita...."prendiamo l'aperitivo". Adica, daca esti pe strada in mod special la ora aceea, nu poti sa ratezi momentul...esti un antisocial daca faci asta...iar eu nici intr-un caz nu vreau sa fiu catalogata asa::))
       Un sfat pt. cand veniti in Italia, nu ratati l'aperitivo...nu de alta dar e chiar pacat:)

Gustul de acasa

Aseara literalmente m-am transportat in viata din camin...Caminul Studentesc Timisoara in cazul meu.
Ca sa incep cu inceputul: sambata seara Miki s-a intors din Romania unde a stat pt. vreo 5 zile. Motivul? Unul banal si aiurea in sensul ca eu avand masina inmatriculata inca in RO, verificarea tehnica care se face 1 data la 2 ani trebuie obligatoriu facuta in tara. Avand in vedere ca aceasta expira in octombrie, ca un sot iubitor ce este (cu mana pe inima pot sa spun ca asa este, nu era la misto:) s-a dus el cu masina mea in RO pt. treaba cu pricina.
Vorbind eu cu mama pe skype, ce mi-a puiat mintea: adica daca tot e de unul singur in tara si cu masina aproape goala (adica fara mormanul de rigoare de bagaje) ce-ar fi sa aduca o gramada de bunatati cu gust de Romanica, gatite de mama (adica mura in gura). Ma gandeam de fapt la: sarmale, chiftele din alea maruntele, telemea, branza de vaci, marar, leustean, muraturi si o gramada de prajituri - adica mancaruri pe care eu nu le gatesc sau chestii pe care nu le gasesc in Italia. Poate o sa spuneti ca am inebunit, adica sigur ..nu poate, dar sincer mi-am dorit asta si chiar f tare. Mamei atat i-a trebuit (cine o cunoaste stie despre ce vorbesc), adica ea a fost cea mai fericita sa poata sa-mi trimita ceva si inca multe extra pe langa ceea ce am cerut eu. Nu are rost sa mai descriu starea de enervare a consortului, care pur si simplu uraste sa care in masina lazi frigorifice, chestii care curg, se strica, miros ecc. cand suntem toti in deplasare sincer nici eu nu suport minuni din astea, dar in mintea mea aceasta mi s-a parut a fi conjunctura ideala pt. a ma infrupta din toate alea:)
La intoarcerea in Italia, s-a intamplat exact ce se intampla si in studentie in camin cand se primea pachet de acasa, adica impartirea. Normal ca acelasi lucru se intampla si in ....diaspora...ca sa folosesc un termen la moda, adica am pus mana pe telefon si i-am sunat pe prietenii nostri romani sa faca bine sa se miste pana la noi ca avem bunatati de acasa.
Adevarul e ca m-am intors in timp cu cea mai mare placere, mai ales ca pt. mine viata de student a fost una extraordinara, si toti am petrevcut o seara cu povesti de..."aduceri aminte" si bunatati.

Festivalul castanelor

Perioada 13-16 octombrie2011, Cuneo- Festivalul castanelor. Un festival asteptat cu bucurie in fiecare an in octombrie cand la colt de strada sau strategic in pietele orasului producatorii fac focul:) in sensul adevarat al cuvantului, adica pur si simplu fac cate 5 pana la 12 focuri si cate un om aflat in fata valvataii si a unei tigai imense prajeste castane cat e ziua de lunga si coada de oameni deasemenea. Castane se vand de toate felurile: mici sau mari (cica cele mici sunt mai bune...nu stiu daca sa condivid sau nu parerea, eu de fapt neavand rabdare sa le decojesc pe cele mici iar diferenta de gust pt. mine e nesemnificativa) prajite , fierte (mai rar) si asa numitele frittelle - un fel de omleta de castane ca sa zic asa (omleta doar datorita formei, adica o placinta plata cu un diametru de 7-8 cm). Fritellele pot fi dulci (un fel de pireu de castane facut cu lapte, zahar si mai stiu eu ce si apoi prajite, sau un fel de sandwitchuri sarate cu sunca si branza ca si umplututa intre 2 felii). Sincer noi nu prea suntem fani ai acestui fel, dar poate palatele noastre trebuie doar educate. Nu-i nimic, mai incercam si la anul.
Prezenta la festival...doar in data de 16 ( in rest munca si alte activitati cotidiene au umplut total timpul nostru) doar eu si Miki, jumatatea mea cea cerebrala, rationala si inovatoare - pe numele de buletin Marius (eu fiind jumatatea impulsiva, e emotiilor si aventurii, ne completam zic eu intr-un intreg destul de omogen:) alaturi de niste prieteni. Sub soarele inca prietenos in aceasta toamna superba, am facut alaturi de o multime de oameni turul orasului si implicit al tarabelor care erau de 2 feluri: cele cu castane bineinteles la care se adauga si vinul rosu fiert ,si ca intotdeauna profita si cei care vand de toate, in principal haine si pantofi (pai in Italia cum poate sa lipseasca moda:), magazinele de fapt isi scot marfa pe tarabe in anumite ocazii...de manifestari orasenesti cum le numesc eu:)
Dani (juniorul nostru de 13 ani) deja cu aere de adolescent:) ne-a anuntat ca nu serveste festivalul cu noi, si daca se poate prefera o tura cu bicileta cu amicii pe malul raului, asta bineinteles dupa ce ei s-au pus de acord in prealabil. L-am lasat bineinteles dar...wow, deja nu mai vine cu noi? Cum adica? De ce? Adica deja a crescut intr-atat? Da, stiu ca a crescut si s-a mai maturizat oarecum, il vad si cat este de inalt dar....de aici si pana la a avea program separat...Nu i-am interzis, dar am ramas cu un sentiment de abandon ca sa zic asa. Stiu ca e normal, dar sincer ma steptam ca asta sa vina mai incolo, adica cand esti tu pus in fata faptului e putin diferit decat la altii:) Altora stiu sa le dau sfaturi si sa-i alin in privinta asta, dar cand e vorba de propriul copil...opaaa, se schimba situatia.
Concluzia: incet , fara sa-ti dai seama, vrand nevrand copii te educa cu fiecare etapa a vietii, de fapt ei sunt cei care ne arata noile etape prin care trecem cu totii ca familie, noile incercari la care suntem expusi si nevoiti sa le infruntam mai mult sau mai putin in cunostinta de cauza....dar vorba aceea, nevoia ne invata zilnic cate ceva, si cu ajutorul lor de fapt...gasim si solutia sau rezolvarea, care desigur este profund influentata de iubirea pe care le-o purtam si dorinta noastra ca ei sa fie fericiti.
Bun venit adolescenta!!!

Definitia blogului

            Citind blogurile prietenilor de pe FB stateam si ma gandeam...de ce facem bloguri?
 BLOG =  prescurtare de la expresia engleza web log, jurnal pe Internet. Bun, stiam asta, dar de ce fac oamenii bloguri (vorbesc de cele personale, cele de afaceri sunt in alt registru) si mai ales de ce am hotarat sa fac eu unul, eu care nu am tinut niciodata un jurnal si nici nu mi-am dorit....pana acum.
            Aceste jurnale online unde ne exprimam in cele mai diverse moduri cu putinta ( diverse de la continut la layout, template-uri ,  link-uri sfatoase, instructive sau distractive, poze care mai de care) si din cele mai nestiute motive se pare ca au fost o idee care chiar prinde si scoate la iveala poate o alta parte a personalitatii noastre, o demonstratie de creatie pana la urma care a mocnit cu sau fara fum pana....intr-un moment in care ne hotaram sa ne facem blog.
            Se pare ca m-a apucat si pe mine dorinta de a face niste radiografii ale unor momente din viata mea, a noastra de fapt. Nu stiu cat am sa ma tin de acest blog, dar acu' asa mi-a venit pur si simplu si cum dintotdeauna impulsurile au avut un cuvant important de spus in viata mea.....iacata-ma.
             Citind dupa cum va spuneam blogurile multor prieteni  , fiind departe de parinti, de prieteni , parca am simtit nevoia sa am un loc al meu de unde sa le povestesc ce se mai intampla cu noi. Si  stau sa ma gandesc ( si chiar ma minunez) ce m-a determinat sa fac acest jurnal online, vorba aia...te "vede" toata lumea, sa prezint lumii intregi clipe din viata noastra expuse "partial color"?
                Poate faptul ca vad blogul ca pe un loc in care recitind un post parca reusesti cumva sa mai treci inca o data prin atmosfera aceleiasi emotii, o exersare a maiestriei personale in a manui cuvintele, un exibitionism lingvistic - oda inchinata profesorului de limba romana, o continuare a "povestilor" cu prietenii,  un dialog (monolog de fapt) cu mama sau pur si simplu o evadare in lumea cuvintelor sub impulsul de a avea un loc al meu de circulatie a gandurilor.
   Concluzia? Ce este blogul? Fiecare cred ca are propria definitie si propria motivatie constienta sau inconstienta.